Norme Coca 2023 - 2024

Iesirea chirurgului Dan Oprea de la Ploiesti, care a vorbit public despre conditiile teribile din spitalul de stat in care lucreaza, par sa fi rupt o parte din tacerea care inconjoara starea sistemului medical romanesc. „Adevarul simplu despre mancarea din spitale si despre paturile cu saltele putrezite, despre pernele unse cu toate unsorile si sudorile mortii, trebuie sa iasa la suprafata”, scrie dr. Gabriel Diaconu. „Celor care cititi randurile acestea in vreo camera de garda sau in spatele mesei de consultatie, in timp ce cautati disperati un cateter, va spun, va cer, va conjur: vorbiti!”.

Florin Chirculescu, chirurgul bucurestean care a refuzat sa semneze intelegerea dintre Ministerul Sanatatii si sindicalistii care si-au anulat greva generala, isi indeamna colegii sa semneze ”o lista cu nume si prenume, spital, in care sa se treaca medicii care nu dispun de utilitatile zilnice, necesare unei practici medicale decente. S-o numim lista Dan Oprea. Faceti fotografii ale aparatelor cu care lucram, ale firelor pe care le folosim, ale saloanelor, ale materialelor de proasta calitate sau ale procedurilor invechite cu care suntem obligati sa lucram.”

Dar astfel de cazuri continua sa fie izolate. De ce tac medicii? Sunt inutile gesturi precum cel al chirurgului Dan Oprea? Isi doresc cu adevarat medicii romani schimbarea sistemului? O discutie cu raspunsuri complicate intr-o intalnire online in care ii puteti adresa intrebari, vineri de la ora 11, medicului Gabriel Diaconu.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro