Norme Coca 2023 - 2024

Un înalt oficial american din domeniul medical s-a declarat prudent în privința eficacității unui ser experimental, administrat celor doi americani infectați cu Ebola și descris uneori drept 'miraculos', în primul rând pentru că este dificil să fie produs în cantitate mare, informează miercuri AFP.

Foto: (c) Tami Chappell/REUTERS

Potrivit unui medic citat de CNN, care a îngrijit-o pe Nancy Writebol, o misionară în vârstă de 60 de ani și pe doctorul Kent Brantly, de 33 de ani, amândoi infectați cu Ebola în Liberia, acest tratament a atenuat simptomele infecției la ce de-al doilea pacient, după ce i-a fost administrată a doua doză. Deși starea dr. Brantly era gravă săptămâna trecută, după ce a primit serul cu anticorpi el a putut să se ridice și să poată fi transportat cu avionul sanitar în SUA. Nancy Writebol, adusă marți cu avionul din Liberia, prezintă și ea semne de ameliorare.

În prezent nu există niciun tratament pentru a combate acest virus foarte virulent, apărut 1976 și a cărui mortalitate este de între 60 și 90%. Epidemia, fără precedent, care afectează Liberia, Sierra Leone și Guineea, s-a soldat deja cu moartea circa 900 de persoane.

Doctorul Anthony Fauci, directorul Institutului american de alergii și boli infecțioase (NIAID), a recunoscut că serul are 'o anumită eficacitate, însă doar la acești doi pacienți'. De fapt, nu putem spune că acest stadiu de tratament este promițător', a declarat el AFP. El a confirmat că acești anticorpi, denumiți ZMapp, au fost administrați celor doi pacienți fără ca inițial autoritățile medicale să fie informate

Pentru a confirma eficiența acestui tratament trebuie realizate teste clinice asupra unui număr mai mare de bolnavi, ceea ce este deocamdată foarte dificil având în vedere numărul 'insuficient de doze', a explicat directorul NIAID.

Ținând cont de complexitatea recombinării genetice pentru obținerea lui, sunt necesare mai multe luni pentru fabricarea chiar și a unei mici cantități, a mărturisit dr Fauci. Potrivit lui, rezultatele testelor clinice ar trebui să fie disponibile până în ianuarie anul viitor, iar un vaccin ar putea fi gata de abia la mijlocul anului 2015.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro