Norme Coca 2023 - 2024

Problemele din medicina primară din judeţul Vaslui se acutizează de la o lună la alta. Cabinete care se dărâmă peste pacienţi sau instrumentar învechit şi lipsa aparaturii medicale performante sunt doar câteva dintre caracteristicinele negative ale medicinei primare. La toate acestea se adaugă o altă mare problemă: numărul insuficient de medici de familie. Nici spitalele nu au personal suficient pe posturile normate, motiv pentru care se descurcă foarte greu.

În anul 2014, sute de săteni din zonele îndepărtate ale judeţului nu au medic de familie, oamenii fiind lăsaţi în voia sorţii să se trateze cu leacuri băbeşti. Potrivit conducerii Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Vaslui la nivelul judeţului ar mai fi nevoie de cel puţin 20 de specialişti. Lipsa infrastructurii, sărăcia din localităţile rurale fără perspective nu reprezintă deloc puncte de atracţie pentru medici. Potrivit CJAS s-a ajuns ca medicii existenţi să aibă pe liste şi 2.500-3.000 de pacienţi.
„Ar mai fi necesari 20 de medici de familie, mai ales în mediul rural, în zonele mai îndepărtate. La Vaslui este necesar doar un singur medic, la fel şi la Negreşti şi Murgeni. În rest, sunt mari probleme în satele îndepărtate. Nu sunt specialişti doritori să ajungă aici”, a spus Simona Polak, preşedintele CJAS Vaslui.
Este criză de medici şi la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad, care are ocupate 135 de posturi de medici din cele 169 normate şi 441 de posturi de asistenţi ocupate, din cele 521 normate. Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui are 215 posturi normate de medici, din care sunt ocupate doar 145. Nici în cazul asistenţilor medicali lucrurile nu stau mai bine, aici fiind ocupate doar 187 de posturi, din cele 660 normate. La Huşi, din 81 de posturi de medici sunt ocupate doar 51, iar din 227 de posturi de asistenţi, sunt ocupate 132. La Spitalul de Psihiatrie Murgeni, deşi sunt doar 10 posturi de medic şi 49 de asistenţi, sunt ocupate doar şapte posturi de medic şi 27 de asistenţi.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro