Norme Coca 2023 - 2024

Contractele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cu medicii de familie sunt în întârziere, acesta fiind doar unul dintre motivele pentru care s-a dorit depunerea la Guvern a unor petiţii strânse din toată ţara privind "Solidaritatea pentru sănătate".

Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Sandra Alexiu, a precizat, astăzi la RRA, în emisiunea "Probleme la zi", că principala solicitare vizează creşterea veniturilor cabinetelor de medicină a familiei.

 

Dr Sandra mesaj

Sandra Alexiu: Faptul că noi nu am obţinut o finanţare superioară în condiţiile în care restul sistemului sanitar a obţinut modificare de salariu, mă refer la medicii din sistemul bugetar, s-a uitat faptul că două treimi din medicii din ţara asta nu sunt bugetari, ci sunt privaţi, lucrează în contractare directă. Prin urmare, veniturile noastre nu au crescut, nici veniturile cabinetelor noastre, ca să înţelegeţi bine, noi avem salariaţi, avem asistente, suntem obligaţi să avem asistente, nu putem funcţiona fără, ale căror venituri trebuie să crească în conformitate cu grila de salarizare.

Realizator: Purtătorul de cuvânt al CNAS, Augustus Costache, spune însă că au fost mai multe runde de discuţii succesive cu medicii de familie, încă din luna octombrie a anului trecut. El a subliniat că amânarea intrarii în vigoare a contractului-cadru s-a făcut inclusiv la cererea medicilor.

Augustus Costache: Pe site-ul nostru au fost postate două variante succesive ale condractului-cadru, două variante succesive ale proiectului de norme la contractul-cadru şi de asemenea variante ale proiectului de modificare a contractului-cadru. Amânarea intrării în vigoare a contractului-cadru s-a făcut inclusiv la cererea Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei şi a Patronatului.

Sursa

 

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro