Norme Coca 2023 - 2024

Asociaţia VIATA SI SPERANTA 2003 implementează la nivelul judeţului GIURGIU Campania „InspiRED”, un proiect al Uniunii Naționale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA). Proiectul îşi propune să aducă în atenţia comunităţii problematica infecţiei cu HIV, faptul că persoanele cu HIV există, ca ele au dreptul la o viaţă normală, invitând populaţia la informare, deschidere, acceptare şi toleranţă.

Acţiunile au loc în contextul în care la 1 Decembrie se marchează la nivel mondial lupta cu virusul HIV şi susţinerea pentru cei care trăiesc cu HIV.

Sursa opiniagiurgiu.ro

.
Activităţile campaniei în judeţ cuprind:
• campanie de informare în şcolile din judeţ cu teme legate de prevenirea infecţiei cu HIV în rândul tinerilor;
• campanie de informare stradală care constă în distribuirea de materiale informative pe tematica HIV şi mesaje de prevenire. Voluntarii prezenţi la activitate vor oferi informaţii suplimentare celor care solicită acest lucru.

Un raport recent al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării arată că populaţia consideră că persoanele seropozitive sunt categoria de persoane cele mai expuse riscului de discriminare în România (Percepţii şi atitudini privind discriminarea. Raport de cercetare realizat pentru Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării – august 2015). Alt studiu derulat de către Conf. Univ. Dr. Florin Lazăr pe un eșantion de respondenți format exclusiv din pacienți diagnosticați cu infecţie HIV arată că 63,7 % dintre respondenți nu se simt în siguranță dacă mărturisesc faptul că sunt infectați, încercând să țină secretul cu orice preț, 48,1% se simt afectați de atitudinea celor din jur față de persoanele seropozitive, 29,2% au primit insulte și injurii, 24,2% au fost refuzați în cadrul serviciilor medicale.

În acest context, Campania „InspiRED” îndeamnă oamenii să fie informați cu privire la infecția cu HIV și modalitățile de transmitere, să aibă o atitudine responsabilă și deschisă față de persoanele infectate cu HIV, în care teama nu îşi mai găsește locul, să manifeste deschidere față de persoanele ce trăiesc cu HIV/SIDA atunci când au ocazia să le întâlnească ori să vorbească despre ele.

Conform datelor de la nivelul Compartimentului de Monitorizare al Infecţiei HIV/SIDA de la nivelul INBI Matei Balş, în România trăiau la 30 iunie 2016 un număr de 14.078 persoane infectate cu HIV, iar în primele 6 luni ale anului s-au diagnosticat cu HIV/SIDA un număr de 296 de persoane.

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro