Este foarte greu să separi adevărul de ficţiune, mai ales când informaţiile complet greşite sună, uneori, atât de plauzibil. Conţinutul acestui articol a fost scris de către Oliver Childs şi Kat Arney pentru Fundaţia de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie, iar jurnaliştii de la iflscience.com au preluat informaţiile celor doi. Vă redăm aici zece mituri persistente despre cancer, demontate cu ajutorul ştiinţei.

Cancerul, contrar părerii generale, nu este o boală occidentală creată în timpurile moderne. Cancerul există încă de la începuturile omenirii. A fost descris cu mii de ani în urmă de medicii egipteni sau greci, iar cercetătorii au descoperit semne de cancer la un schelet uman în vârstă de peste 3.000 de ani.

Este adevărat, însă, că această boală este în creştere în timpurile moderne, iar cel mai mare factor de risc în cazul cancerului este vârsta. Acum trăim îndeajuns de mult pentru a dezvolta cancere pe care strămoşii noştri nu aveau timp să le facă, ei murind cu mult înainte de infecţii sau chiar de malnutriţie. Mai mult, acum reuşim să diagnosticăm cancerul cu mai multă acurateţe, mulţumită avantajelor oferite de tehnică: screening, tomograf, camere de filmat înghiţite ca o pastilă care văd în interiorul nostru etc.

La fel de adevărat este şi că stilul de viaţă sau poluarea au un impact major asupra riscului de cancer. De exemplu, fumatul stă în spatele a peste un sfert de decese cauzate de cancer în Marea Britanie, dar nu poţi susţine, pe această bază, că această boală este modernă. Există o grămadă de cancere cu o cauză naturală: unul din şase cancere la nivel mondial este cauzat de virusuri şi bacterii.

Afinele, sfecla, broccoli, usturoiul, ceaiul verde... şi lista continuă la nesfârşit. În ciuda miilor de site-uri care susţin efectele benefice ale unor superalimente, nu există superalimente. Este doar un termen de marketing folosit pentru a vinde produse „minune“ fără a avea o susţinere ştiinţifică în spate.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să te gândeşti la ce mănânci. Anumite alimente sunt, în mod clar, mai sănătoase ca altele. Afinele sau ceaşca de ceai verde pot face parte dintr-o dietă sănătoasă, echilibrată. O idee minunată este şi să mănânci legume şi fructe proaspete.

Organismul nostru este foarte complex, dar şi cancerul este la fel de complex. Aşadar este o simplificare grosolană faptul că un anume aliment poate avea o influenţă majoră asupra cancerului. Ştiinţa este de acord într-o privinţă cu superalimentele: cel mai bun mod de a reduce riscul de cancer este să adopţi o serie de obiceiuri sănătoase, cum ar fi să renunţi la fumat, să fii activ, să menţii o greutate sănătoasă şi să reduci consumul de alcool.

Unele poveşti despre cancer sunt enervant de persistente, în ciuda nerespectării informaţilor biologice de bază. Una dintre aceste idei de necombătut este că dietele acide pot face sângele „prea acid“, fapt care va creşte riscul de cancer. Răspunsul propus de promotorii acestei idei este că trebuie crescut aportul de alimente „alcaline“ pentru a combate efectele acidităţii sângelui, cum ar fi legumele verzi şi fructele (categorie în care sunt incluse, paradoxal, şi lămâile).

Această idee acidă este un nonsens biologic. Într-adevăr, celulele cancerigene nu pot trăi foarte mult într-un mediu alcalin, dar nici celelalte celule ale corpului nu pot face asta. Sângele este, de obicei, puţin alcalin. Această însuşire este reglată de rinichi, având „o marjă de eroare“ foarte mică, dar sănătoasă. Acest lucru nu poate fi schimbat de cât de acid sau alcalin mâncăm. Deşi mâncatul legumelor este, cu siguranţă, sănătos, asta nu se întâmplă din cauza a cât de alcalin sau acid este organismul tău.

Există ceva numit „acidoză“, dar este o boală care te pocneşte atunci când rinichii şi plămânii nu mai pot regla nivelul pH-ului (o unitate de măsură a acidităţii). Acesta este, de regulă, rezultatul unei boli foarte grave sau a otrăvirii. Boala este mortală şi necesită intervenţie medicală imediată, dar nu izbucneşte din cauza dietelor acide.

O altă idee des întâlnită este că zaharurile, aparent, hrănesc celulele cancerigene, sugerându-se, astfel, că trebuie excluse complet din dieta pacientului.

Acest lucru este o simplificare grosolană a unui domeniu complex care abia începe să fie înţeles de oamenii de ştiinţă. „Zaharurile“ sunt un termen general care se referă la o gamă largă de molecule care includ zaharurile simple care se regăsesc în plante, glucoza şi fructoza. Praful alb din cafeaua de dimineaţă se numeşte sucroză şi este realizat din glucoză şi fructoză procesate. Toate zaharurile sunt carbohidraţi, adică molecule formate din carbon, hidrogen şi oxigen.

Carbohidraţii, fie luaţi din prăjituri sau morcovi, sunt procesaţi în sistemul nostru digestiv pentru a elibera glucoza şi fructoza. Acestea se absorb în fluxul sanguin şi ne oferă energia necesară traiului. Toate celulele noastre, cancerigene sau nu, folosesc glucoză pentru energie. Deoarece celulele cancerigene au o rată de creştere mai rapidă comparativ cu celelalte celule, au nevoie mai multă de acest „combustibil“. Cercetătorii se chinuie din greu să înţeleagă diferenţele în consumul de energie al celulelor cancerigene comparativ cu cele sănătoase.

Însă, toate astea nu înseamnă că zahărul din prăjituri, bomboane sau torturi hrănesc celulele cancerigene, spre deosebire de alţi carbohidraţi. Organismul nostru nu stă să aleagă care anume celule primesc un anumit combustibil. El transformă aproape toţi carbohidraţii în glucoză, fructoză şi alte zaharuri simple, şi le trimit către oricare ţesuturi au nevoie de energie.

Această teorie provine din ideea falsă care spune: „cancerul este, întotdeauna, alb“. O problemă evidentă la acest concept, în afară de faptul că celulele cancerigene nu sunt de natură micotică, este că, de fapt, cancerul nu este întotdeauna alb. Unele tumori sunt albe, altele nu. Orice patolog sau chirurg, sau chiar o simplă căutare pe Google a tumorilor ne poate arăta asta.

Susţinătorii acestei greşite teorii spun că tumorile sunt cauzate de o infecţie cu o candida micotică şi că, de fapt, ele sunt încercarea organismului de a se proteja de această infecţie. Însă nu există dovezi care să susţină această teorie.

Soluţia propusă este injectarea tumorilor cu bicarbonat de sodiu. Acesta însă nu este nici măcar tratamentul folosit pentru a trata infecţiile micotice, d-apoi cancerul. Însă există studii serioase care au demonstrat că doze mare de bicarbonat conduc la boli serioase, chiar fatale.

De la canabis la clismele cu cafea, internetul este plin de videoclipuri şi teorii despre miracolele naturale pentru cancer. Însă, videoclipurile şi teoriile de pe internet nu sunt dovezi ştiinţifice. În multe cazuri, este imposibil de spus dacă pacienţii din imagini au fost vindecaţi de un anume tratament alternativ. Nu ştim nimic despre diagnosticul lor medical, despre stadiul cancerului sau dacă au suferit, într-adevăr, de cancer. Plus că sunt postate doar poveştile de succes, dar unde sunt cei care au încercat tratamentele miraculoase fără succes? Nu ni se prezintă întreaga poveste.

Wikipedia, de exemplu, are o listă excelentă de tratamente ineficiente pentru cancer, care sunt deseori vândute drept „miracol“.

Mână în mână cu ideea de „leac miraculos“ este şi cea că guvernele, industria farmaceutică şi chiar şi organizaţiile non-profit conspiră pentru a ascunde leacul cancerului, deoarece fac mult mai mulţi bani din tratamentele deja existente.

Nu există îndoială că marile companii farmaceutice, şi nu numai, au probleme de transparenţă şi de preţ. În special pentru că studiile care se confirme şi care să reglementeze noile medicamente sunt extrem de costisitoare şi companiile trebuie să-şi recupereze banii de undeva. Însă, problemele cu medicina convenţională nu dovedesc că leacurile alternative funcţionează. Ca o metaforă, doar pentru că uneori maşinile au accidente, nu înseamnă că, neapărat, covoarele zburătoare sunt o opţiune viabilă de transport.

Pur şi simplu, un leac minune ţinut secret de companiile farmaceutice nu are sens. Un asemenea leac ar garanta vânzări mondiale uriaşe.

Tratamentul pentru cancer, fie că este chimioterapie, radioterapie sau intervenţie chirurgicală, nu este ceva simplu. Efectele adverse pot fi crunte. La o adică, tratamentele care ucid celulele canceroase vor ucide, invariabil şi celule sănătoase. Şi, uneori, din nefericire, tratamentul nu funcţionează.

Intervenţia chirurgicală este, încă, cel mai eficient tratament pentru cancer, în special dacă boala este diagnosticată din timp. Radioterapie ajută la vindecare mai mult decât medicamentele împotriva cancerului. Totuşi, chimioterapia şi alte medicamente împotriva cancerului au un rol important de jucat în tratament. În anumite cazuri ajută chiar la vindecarea bolii, în altele la prelungirea vieţii.

Este important de precizat că pentru un număr important de cazuri de cancer, tratamentul chiar funcţionează. De exemplu, peste 96% din cei care suferă de cancer testicular se vindecă acum, comparativ cu mai puţin de 70% din pacienţii anilor '70, şi asta mulţumită unui medicament numit „cispaltin“. Peste trei sferturi din copiii cu cancer se vindecă acum, comparativ cu doar un sfert la sfârşitul anilor '60. Mulţi dintre aceşti copii sunt în viaţă astăzi datorită chimioterapiei.

De fapt, mulţumită avansurilor în cercetare, mai ales studiilor clinice pe termen lung, rata de supravieţuire a pacienţilor cu cancer s-a dublat. Prin definiţie, aceşti pacienţi au fost trataţi cu cel puţin zece ani în urmă. E mai mult decât posibil ca pacienţii trataţi în zilele noastre să aibă o şansă mult mai mare de supravieţuire.

Într-adevăr, mai e un drum lung de străbătut. Există anumite tipuri de cancer în care progresul medicinei a fost mult mai lent, cum ar fi cel de plămâni, de creier, cel pancreatic sau esofagian. Însă, când pierzi un om drag în faţa acestei boli, pare că nu s-a făcut niciun progres.

O idee des întâlnită este „leacul minune“ pentru cancer reprezentat de cartilagiul de rechin pentru că... rechinii nu fac cancer, deci ceva din ei trebuie să fie bun. Simplu de spus, la fel de uşor de demontat: rechinii fac şi ei cancer.