Norme Coca 2023 - 2024

Impactul economic anual al bolilor cardiovasculare în şase mari state europene, respectiv Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania şi Suedia, va atinge 122,6 miliarde de euro până în 2020, faţă de 102,1 miliarde de euro în 2014, potrivit unui studiu britanic.

Peste 80% din costuri vor fi reprezentate de cheltuielile directe necesare pentru tratarea afecţiunilor cardiovasculare, iar restul vor fi costuri indirecte, provocate de scăderea productivităţii precum şi de morbiditate, se arată în cercetarea realizată de Centrul britanic pentru Economie şi Afaceri, transmite CNBC.

"Povara financiară a afecţiunilor cardiovasculare şi impactul uman asupra bolnavilor şi familiilor acestora va creşte, în cazul în care nu vom ataca această problemă. Este nevoie de un efort coordonat şi continuu la nivelul societăţii, sistemelor de sănătate, guvernelor şi mediului acedemic", a declarat Keith-Roach, vicepreşedinte la compania farmaceutică AstraZeneca.

Germania, care are cea mai numeroasă populaţie din Europa, va suporta cele mai mari costuri legate de afecţiunile cardiovasculare, pentru 2020 fiind anticipat un impact economic de 41,3 miliarde de euro.

Între factorii de risc pentru bolile cardiovasculare se numără sedentarismul, obezitatea şi diabetul. Centrul britanic pentru Economie şi Afaceri anticipează că aceste afecţiuni vor provoca în Europa moartea a peste 1,2 milioane de persoane în 2020, în creştere de la 1,1 milioane în acest an.

Sursa: Mediafax

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro