Norme Coca 2023 - 2024

Anul trecut, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ au verificat 170 de cabinete de medici de familie din judeţ. Două dintre acestea au fost amendate, deoarece puneau în pericol siguranţa igienico-sanitară a pacienţilor. 

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Neamţ are responsabilitatea de a efectua acţiuni de verificare, periodic, la cabinetele medicilor de familie din judeţ, pentru a stabili dacă este respectată legislaţia referitoare la autorizaţia sanitară de funcţionare, normele igienico-sanitare, gestionarea deşeurilor periculoase, asigurarea cu materiale sanitare, asigurarea cu materiale de curăţenie, evacuarea apelor uzate sau structura funcţională a cabinetului.

În 2014, specialiştii Departamentului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Neamţ au verificat cabinetele a 170 din cei 257 de medici de familie din judeţ, iar la două dintre acestea au fost nevoiţi să aplice amenzi, deoarece s-a constatat încălcarea legii. La unul dintre cabinete a fost aplicată o sancţiune contravenţională pentru nerespectarea modului de eliminare a deşeurilor cu potenţial infecţios, iar la celălalt – pentru deficienţe în efectuarea sterilizării instrumentarului medical aflat în dotarea cabinetului.

Anul trecut, specialiştii din comisia de control au fost nevoiţi să suspende activitatea unuia dintre cabinetele medicilor de familie verificate, din Tîrgu Neamţ, deoarece prezenta mai multe nereguli care nu permiteau desfăşurarea activităţii în condiţii optime.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro