Statul vrea să reducă ajutorul pe care îl dă cuplurilor care îşi doresc un copil şi nu reuşesc pe cale naturală. Un proiect al Ministerului Sănătatii prevede reducerea cu 30% a finanţării Programului Naţional de Fertilizare. Reluat în 2015, după o pauză de trei ani, programul are un buget de 1,8 milioane de lei.
300 de cupluri ar avea şansa, în acest an, să primească o decontare parţială a procedurii de fertilizare in vitro. Medicii spun că numărul familiilor care au nevoie de un astfel de ajutor este de zece ori mai mare. Oana Grigore este una dintre femeile care se gândeşte să-şi depun dosarul pentru Programul Naţional. Are deja un copil de doi ani, dar îşi mai doreşte unul.
Oana Grigore, pacienta: „Ceasul biologic lucrează şi când vezi că rezerva ta ovariană scade, recurgi şi la astfel de proceduri.”
Procedura de fertilizarea în vitro costă peste 8.000 de lei, iar statul decontează 6.000 de lei. Pacientele trebuie să mai plătească şi medicamentele, care costă alte câteva mii de lei. Şansele de reuşită sunt, în medie, de 35%.
Chadi Muheidli, medic specialist Obstetrică-Ginecologie: „Una din trei femei poate să rămână gravidă după o procedură de fertilizare în vitro. Asta înseamnă că două din trei mai trebui să mai încerce o dată, de două ori.”
Denisa Marin îşi doreşte de patru ani un copil.
Denisa Marin, pacientă: „Am efectuat deja o a doua procedură de inseminare şi acum suntem în perioada de aşteptare. Este o perioada foarte încărcată emoţional şi aceste două săptămâni de aşteptare îmi par ani.”
Ioana Tanase, psiholog: „Femeia care nu beneficiază de partea materială necesară unui astfel de proces renunţă. Dar cu ce preţ? Pentru că este o femeie care renunţă la menirea ei până la urmă. ”
În toată ţara sunt 10 clinici implicate în Programul Național de Fertilizare în vitro.
Sursa
Citeste si ....
- Revoluţia fiscală îi loveşte pe bolnavi, inclusiv pe cei de cancer, dar şi pe gravide
- La Constanța a fost deschis primul Centru de Nașteri din România
- Femei de 4 ani la menopauza acum sunt gravide
- Dr. VALENTIN PANTEA vorbeste despre gravide si despre refuzul efectuarii controalele medicale.
- Ce efecte ar putea avea paracetamolul luat in timpul sarcinii. Producatorii de la noi ii contrazic pe medicii americani
- A fost marit concediul medical paternal la 15 zile conform unei propuneri legislative adoptate de Senat
- Metoda in premiera: 300 de euro oferite gravidelor ca sa renunte la fumat !
- INCREDIBIL: Un sfert din totalul femeilor care au născut nu au fost niciodată la vreo consultaţie medicală pe durata sarcinii.
- Vaccinarea antigripală a gravidelor, o prioritate pentru medicii de familie
- Medicii de familie devin consilierii gravidelor pentru o mie de zile
- Fertilizare in vitro va fi din nou decontată de stat
- Un nou test non-invaziv de depistare prenatala a sindromului Down, efectuat din sangele viitoarelor mame, a fost conceput de o echipa de cercetatori americani
- CNAS, program national de testare genetica a gravidelor
- Ordinul Nr.359 din 04.04.2012 privind criteriile de inregistrare si declarare a nou-nascutului
- ATENTIE: In spitale a aparut o taxa noua: taxa pe gravida ( ! )
- Supararile suferite de femei in timpul sarcinii provoaca schimbari genetice ale copiiilor in viata intrauterina
- De ce nasterea in Romania devine de multe ori o experienta traumatizanta
- Legatura periculoasa intre paracetamol si ADHD: luat in timpul sarcinii, medicamentul poate creste riscul de deficit de atentie la copii
- VIDEO Primul dispozitiv de inseminare artificiala la domiciliu, comparabil ca eficienta cu fertilizarea in vitro
- Suplimentele de fier administrate in timpul sarcinii ar putea influenta riscul de autism
- Nasterea acasa este absurda
- Infertilitatea, un fenomen care ia amploare
- Ce nu stiai despre pilulele anticonceptionale! Cum sa alegi o metoda de contraceptie eficienta si sigura?
- Fumatul in timpul sarcinii afecteaza dezvoltarea bebelusilor
- Femeile care fac la nastere anestezie epidurala sunt mai putin expuse riscului de depresie postnatala
- Multe femei au boli care dau infertilitate fara sa stie
- Concluzia unui studiu realizat de cercetatori din Boston: Femeile care nasc mai tarziu traiesc mai mult,
- La ce riscuri se expun femeile insarcinate care locuiesc in apropierea fermelor unde sunt utilizate pesticide
- „Copiii se fac la tinerete”, este replica pe care un celebru profesor o foloseste pentru a-si incuraja tinerele paciente sa grabeasca momentul nasterii.
- Medic: Intre 20 şi 25 la suta dintre cupluri au probleme de infertilitate, dar multe nu stiu
- Sex in timpul sarcinii: Cum poate afecta relatia sexuala dezvoltarea fatului? (VIDEO)
- Noua metoda de screening prenatal acreditata la nivel international, in clinicile din Romania
- Peste 60% dintre femeile gravide din Romania nu merg niciodata la medic in timpul sarcinii.
- Paracetamolul administrat in timpul sarcinii creste riscul de ADHD la copii
- In atentia furnizorilor de servicii medicale – Contraceptive hormonale
- Ce risca femeile care decid sa nasca acasa?
- Femeile care nu sunt alergice la arahide pot sa le consume in timpul sarcinii, conform unui nou studiu
- Cand pot fi auzite primele batai de inima ale bebelusului?
- Descoperire tulburătoare: pastila de a doua zi nu are efect pentru toate femeile!
- Necesarul de vitamine si minerale pe perioada sarcinii
0 Comments
Sorry, either someone took all the comments and ran away or no one left any in the first place !
But You can be first to leave a comment !