315 cazuri de rujeolă au fost confirmate până în prezent în județul Mureș, dintre care 36 doar în această lună.
Vârful epidemiologic a fost în luna august, când au fost raportate 75 de cazuri, dar boala continuă să creeze probleme atât în mediul urban, cât și la țară.
Inspectorii de sănătate publică au declarat mai multe focare în comunități defavorizate, din fericire ele nu erau în școli și grădinițe.
Au fost înregistrate cazuri de rujeolă la copii, dar și la tineri și adulți de peste 45 de ani.
Nici o persoană nu a decedat în Mureș din cauza acestei boli, precizează purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Stelian Caraghiaur.