În România, sinuciderea asistată medical este interzisă atât prin Codul Penal, cât şi prin Codul Deontologic al Colegiului Medicilor. Potrivit datelor furnizate de Colegiul Medicilor, după 1989, în România nu a existat nici un caz de acuzaţie în instanţă de eutanasie şi nicio sentinţă în acest sens.
Totuşi, state precum Belgia, Olanda, Luxemburg, Suedia şi Elveţia permit, în anumite condiţii, ca pacienţii grav bolnavi să poată lua o astfel de decizie. În timp ce în Marea Britanie ori în Italia dezbaterile privind această temă sunt prelungite de ani buni, Belgia a legiferat, recent, posibilitatea ca minorii să solicite sinuciderea asistată.
Totuşi, această metodă controversată are mai multe feţe. De pildă, în urmă cu o lună, o profesoară pensionară din Marea Britanie a ales să-şi încheie viaţa în Suedia, la o clinică specilizată în sinucideri asistate. Dezamăgita de viaţa modernă, bătrâna a spus că simte că tehnologia a eliminat umanitatea din interacţiunile sociale. Ea a adăugat că e îngrijorată de pericolul poluării şi al suprapopulării.
Pe de altă parte, în urmă cu cinci ani, o italiancă aflată în comă de 17 ani a reuşit să ducă la sfârşit acest procest. Devenită simbol al luptei pentru o moarte demnă în rândul susţinătorilor SAM, deznodământul său a fonst complicat de intransigenţa Vaticanului şi de militanţii anti-eutanasie.
Medicul Sever Cristian Oană şi eticianul Emilian Mihailov au vorbit despre riscurile şi beneficiile potenţiale pe care le poate aduce practica sinuciderii asistate la Adevărul Live, în cadrul primei emisiuni de dezbateri etice din România.
Sever Cristian Oană (foto dreapta)
„Nu ştiu dacă România ar trebui să se intereseze de aşa ceva, ci cetăţenii ei. Sigur, dacă vor exista suficienţi de mulţi oameni interesaţi de acest aspect vor face lobby şi vor iniţia o lege în acest sens. În câţivi ani, mă aştept să vorbim relaxaţi de acest subiect. Până la urmă, depinde de viteza cu care se modenizează societatea română.“
„Noi, ca practicieni ce putem face, e să-i lăsăm pe pacieţi să treacă mai departe într-un mod demn. Pentru că, în continuare, oamenii vor muri, indiferent de felul în care se va întâmpla asta.“
„Ca medici, ne ghidăm după nişte principii. Sunt patru: să faci bine, să nu faci rău, să accepţi autonomia pacientului şi obligaţia de a fi cinstit în distribuirea beneficiilor şi riscurilor. Ele sunt toate egale între ele. Însă, de multe ori, eşti nevoit să alegi între ele. Sigur, e firesc să alegi să nu faci rău, să faci bine, însă de multe ori trebuie să ai în vedere alte lucruri când eşti puşi într-o situaţie dificilă. Te uiţi: a lăsat omul înainte câteva instrucţiuni? În caz că nu, apelăm la familie. Practic, ai discuţii foarte personale cu oamenii lui apropiaţi. De-asta vă spun că, în practică, lucruruile devin mai în ceaţă.“
„Toată lumea ştie că atunci când se face alocarea pentru transplant, se face. De fapt, judecata se face altfel: Şi la eutanasie e foarte complicat. Dacă omul acela chiar suferă şi nu mai poate accepta suferinţa sau există o familie care „vrea să scape de el“, aşteaptă o moşteniere etc.“
„În câteva ţări UE, în Olanda, de pildă, există lege pentru sinuciderea asistată medical. Legea are nişte filtre, totuşi. Medicul îi explică pacientului care este situaţia, apoi mai apelează la un alt medic care, la rândul său, îi mai explică o dată. Apoi, se apelează la un procuror. Poate că procurorul vrea totuşi să vorbească cu pacientul, să îi explice de ce optează pentru această opţiuni. Deci, vedeţi, sunt nişte filtre de bun simţ.“
„Ca specialist, care vede suferinţă în fiecare zi, mi se pare absolut inutilă suferinţa, atunci când nu mai ai nicio şansă de recuperare. Acum, însă, există şi îngrijiri paliative, care sunt de foarte bună calitate. Până nu demult, nu aveam o cultură organizaţională care să permită omului o îngrijire la un anumit nivel, acum , în schimb, există servicii care te pot ajuta să ai parte de ultimele zile din viaţa ta într-o manieră demnă.“
„Cerarea de sinucidere asistată este foarte complexă, să nu vă imaginaţi că e ca o aplicaţie online, o trimiţi, iar apoi câţiva oameni o evaluează şi gata. E posibil ca pacientul să fie deprimat, atunci e foarte simplu - îl tratezi de depresie şi nu trebuie să recurgă la o astfel de decizie. Ca medic, trebuie să-l cunoşti, să vorbeşti cu el permanent.“
Emilian Mihailov (foto dreapta)
„Trebuie menţionat de la început că aceasta nu este o problemă de medicină, ci una etică. Avem de-a face cu mai multe valori care, într-o anumită situaţie, intră în conflict. În cazul eutanasiei, avem de-a face cu cea legată de sanctitatea vieţii, are o origine religioasă, iar pe de altă parte ai altă valoare morală, reducerea suferinţei umane, care ne spune că e preferebil moral că trebuie să ducem o viaţă cât mai lipsită de durere şi fără suferinţă. Avem aceste două valori, cea a sanctităţii vieţii, care ne interzice să ne curmăm viaţa, iar pe de altă parte avem reducrea suferinţei, care ne spune că, în cazul avem o viaţă plină de durere care nu poate fi minimizată în acel context, atunci, moralmente, ar fi să ne curmăm viaţa.“
„Eu le-aş propune telespectatorilor un caz, poate extrem: există o mulţime de cazuri când în război, un soldat, calcă pe o mină şi accidentul este foarte grav şi dureros. Şi îţi cere să îi curmi viaţa. Atunci apare această întrebare: decât să sufere acel soldat într-o manieră groaznică, nu mai bine îl ajuţi să nu mai aibă parte de durerea aceea şi îl ajuţi. E, practic,vorba de o moarte milostivă.“
„Dincolo de a lua sau nu această de decizie, de a fi de acord cu ea sau nu, rămâne capacitatea noastră de a empatiza cu situaţia în care se află celălalt. Toţi cei care se opun vehement ideii de sinucidere asistată medical pot să nu fie de acord, însă să nu uite să se pună în pielea pacietului şi să încerce să-l înţeleagă.“