După cum nu ştiţi, dar vă spun eu acum, am fost amendat din nou de casa de asigurări de sănătate. De fapt nu m-am exprimat corect. Am fost din nou abuzat. Dacă până acum nu am vrut să îmi fac de lucru, nu am vrut să umblu prin tribunale, nu am vrut să fac circ şi panaramă, de data asta merg până în pânzele albe. Eu consider că, pe lângă faptul că am fost împiedicat să-mi practic profesia pentru care m-am pregătit atâţia ani, a fost încălcat şi dreptul pacienţilor la continuitatea tratamentului în situaţii în care întreruperea medicaţiei constituia risc pentru viaţa lor. Nu vreau să detaliez pentru că toate acestea vor fi invocate de mine în cadrul procesului şi nu-mi permit să vorbesc public până nu voi avea o decizie din partea unei instanţe.
Vreau să atrag atenţia în mod foarte serios asupra unui lucru pe care l-am tot spus în articolele mele. Dragi pacienţi, actuali şi viitori, nu contaţi. Deloc. Nu dă nimeni doi bani pe viaţa voastră, pe medicaţia voastră, pe sărăcia voastră. Sunteţi doar nişte cifre, nişte cnp-uri sau cid-uri, mai nou. Sunteţi doar un dosar de hârtii. Şi dacă hârtiie astea nu sunt în regulă, puteţi să crăpaţi. Punct. E atât de simplu. Într-o situaţie ca aceasta în care mă aflu acum, când nu există prejudiciu, e un abuz să fiu amendat. Vă spun, fără răutate, un mare adevăr. Pentru un economist nu contează cât de bun eşti ca medic ci câte hârtii ai, chiar dacă pacientul e mort.
Toate abuzurile astea sunt posibile din cauza faptului că sistemul funcţionează fără a avea în vedere factorul uman, pacientul, ci nişte cifre. Sistemul este creat de oameni care nu cunosc realitatea din teren. Este creat de medici care nu au profesat niciodată şi habar nu au cu ce se mănâncă medicina şi responsabilitatea faţă de pacient. Ştiţi foarte bine câte operaţii nu sunt decontate de stat. Ştiţi foarte bine cum plâng părinţii distruşi pe la televizor că trebuie să strângă sute de mii de euro pentru a-şi opera copilul în străinătate. Ştiţi foarte bine toate astea. Nu contaţi. Şi v-o spun sincer.
Eu lucrez în linia întâi. Am zile când văd câte 40 de pacienţi. În teorie am voie numai 20. Dar pot trimite un sugar cu febră acasă doar pentru că e al 21-lea? Nu am aşa un curaj. Că face o complicaţie. Pe seară. Şi poate moare. Şi cine e vinovat? Pe capul cui vin toţi? Inclusiv ăia care au făcut reforma. Pe capul meu, nu? De ce nu l-ai consultat? Pentru că asta e legea. Eu sunt acoperit în hârtii. Sau vine un bolnav psihic căruia nu-i poţi da reţetă compensată pentru că te împiedică nu ştiu ce protocol de kkt, făcut tot de idioţi fără creier, deşi tu colaborezi cu profesorul universitar şi ştii că nu are voie să întrerupă tratamentul. Şi-l trimiţi acasă. Sau îi dai bilet de trimitere. Numai că omul se tratează într-un centru universitar. Şi nu merge. Că poate nu are bani. Şi medicaţia costă câteva milioane. Şi nu o ia. Şi-şi pune ştreangul de gât în câteva zile. Cine e vinovat? Nimeni. Că suntem acoperiţi în hârtii.
S-au băgat zeci de milioane de euro din bani publici într-un sistem de rahat. Cică unic şi integrat. M-au obligat pe mine să-mi cumpăr semnătura electronică. Să validez reţetele online. Vrăjeală. Dacă eu prescriu un medicament pe care nu ştiu ce protocol de kkt îmi interzice, sistemul ăsta online, repet de zeci de milioane, îmi acceptă reţeta, mi-o validează. Păi dacă nu am voie, de ce se întâmplă asta? Nu cumva e o mare vrăjeală? Înscriu un sugar pe listele cabinetuliui. Şi e bolnav. Nu pot să-i dau reţetă compensată acestui copil pentru că sistemul nu-l recunoaşte. Abia după o lună pot face asta (lună în care sugarul nu are voie să se îmbolnăvească) după ce sistemul l-a validat. Da! Sistemul ăsta online de zeci de milioane de euro din bani publici. Sistem care nu are o bază de date pusă la punct. Care este ineficient. Acum m-au obligat să-mi cumpăr cititor de carduri.
Altă muncă în plus furată din timpul consultaţiei.
Am lucrat o dată după normele lor. Nu vă mint. La carte scrie că timpul alocat unei consultaţii este de 20 de minute. Am aplicat reforma. 15 minute am scris şi 5 minute am consultat bolnavul. Şi atunci cum să fac eu prevenţie? Cum să-mi dau eu seama ce are omul ăla? Eu stau şi-i completez poveşti în tot felul de kkturi de hârtii. Dacă nu le faci, iei amendă. E aşa de simplu. Şi atunci eu de ce să-mi bat capul cu boala pacientului? Ca să-mi iau amendă? Nu mai bine îl trimit eu la spital şi nu mă interesează?
În sistemul ăsta eşti permanent imputabil. Şi asta e o formă de abuz. La televizor se vorbeşte numai de drepturile asiguraţilor. De obligaţii sau de problemele din sistem nu spune nici dracu. Şi atunci? Şi câţi medici nu au coadă la uşă? Câţi dintre noi nu vedem un bolnav chiar şi de 3 ori pe lună? Deşi nu e normal şi nici cuprins in norme. Câţi nu ne confruntăm cu situaţii pe care le rezolvăm, ca să fie totul bine, dar pentru care, prin abuz, suntem amendaţi?
Pacienţii vin şi-mi spun: Am scrisoare medicala de la medicul specialist. Timp de 3 luni trebuie să-mi daţi tratamentul ăsta compensat. De acord. Dar sunt situaţii când chiar dacă ai scrisoare medicala eu nu-ţi pot da nimic. Că aşa spun unii care fac reforma. Şi dacă îţi dau, îmi impută mie abuziv costul medicamentelor. Aşa că nu-ţi dau nimic şi mi se rupe dacă tu ai bani să-ţi cumperi tratament sau nu. Nah, te-am pus eu să te îmbolnăveşti? Te-am pus eu să te naşti în România? Te-am pus eu să ai pensie 350 de lei? Te-am pus eu să vrei să trăieşti? Cam ăsta e sistemul. Cam asta e atitudinea.
E simplu. Ai bani să îţi cumperi tratament, trăieşti. Nu ai, nu e nimeni curios. Ce dacă plăteşti tu asigurare de sănătate? Cine eşti tu băh mujicule? Aaa!! Asigurat, nu? Ce e aia? Zi mersi că statul îţi plăteşte pensia aia mizeră. Mai vrei respect? Mai vrei sănătate? Caută-L pe Iisus. În plm. Nu bate pe la uşile cabinetelor medicale. Că medicii nu au curaj să-ţi scrie nimic compensat că pe urmă, peste câţiva ani, vine statul si-i pune să-ţi plătească tratamentul. Aşa că mai bine crăpi tu, dar stau eu acoperit de hârtii şi cu banii în buzunar. Cam aici se va ajunge. Din cauza abuzurilor.
Am colegi care nu mai scriu anumite reţete, chiar dacă pacientul are tot ce-i trebuie. De ce? Pentru că le este frică. Şi atunci îl trimit pe pacient la alt medic. Unul cu sânge-n trompă. Eu şi colegii mei din linia întâi ne luăm în cap problemele tuturor. Avem de a face cu tot felul de oameni. Unii mai reduşi, alţii mai răsăriţi. Sunt situaţii în care ne riscăm viaţa. De exemplu iarna, când facem naveta zeci de kilometri cu maşina personală pe drumuri pe care nu le curăţă nimeni. De exemplu când stăm la cabinet singuri faţă în faţă cu bolnavi psihici sau beţivi agresivi. Că, nah, noi nu avem maşini de serviciu, şofer, benzină decontată de stat şi gardieni la intrare. Noi suntem ăia care facem faţă urgenţelor când ambulanţa vine după 50 de minute. Fără medic şi fără dotare. Doar cu un şofer şi o asistentă. Noi suntem ăia care plătim pentru tot ce li scoală ăstora care fac reformă. Inclusiv pentu cititoare de carduri şi semnături electronice inutile. Şi tot noi suntem ăia care plătim medicamentele bolnavilor. Repet. Abuziv.
Aşa că, dragi pacienţi, aveţi medici de familie hărţuţi. Medici care vor prefera să vă refuze decât să vă elibereze vreo reţetă, în cazul în care e scumpă. Actul medical a ajuns o anexă la noianul de hârtii. Actul medical a ajuns un risc din patrea medicului. În curând va ajunge opţional.
Vă doresc succes în găsirea unui medic de familie dispus să rişte pentru voi.
STIMATI PACIENTI: Semnati petitia ! click pe poza
