
Preţul medicamentelor a scăzut ieri cu aproximativ 20%, după implementarea plafoanelor maxime de preţ existente în UE.
COMENTARIU:
Unele medicamente s-au ieftinit cu pana la 20% iar altele s-au scumpit. Plus ca desi unele s-au ieftinit CNAS a scazut pretul de referinta deci pacientul plateste de la 1 iulie desi pana acum nu se platea. De ex Metotrexat de 2 ml, Levelanz, Levetiracetam Terapia, Venlafaxina Actavis.
Atenţie mare însă de unde le cumpăraţi: scăderea a fost operată în mod obligatoriu doar în farmaciile aflate în contract cu CJAS
Preţul tuturor medicamentelor a scăzut de ieri cu aproximativ 20%. Astfel, România a trecut la cel mai mic preţ european la medicamente. Măsura a fost luată de Ministerul Sănătăţii (MS) după o serie de discuţii cu reprezentanţii Comisiei Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai producătorilor şi distribuitorilor de medicamente. Reducerea preţurilor la medicamente apare după ce, timp de şase ani, România nu a respectat plafoanele maxime de preţ existente în UE. Astfel, statul a plătit cu un miliard de lei mai mult pentru medicamente decât celelalte ţări europene. În consecinţă, catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă a fost actualizat şi noile valori au fost publicate în Monitorul Oficial.
„Lista prevede preţurile noi scăzute în medie la toate medicamentele cu 20%. Acum, toate farmaciile îşi fac upgrade la softul folosit, preiau noile preţuri, şi începând de ieri le practică pe acestea. În mod normal, atât farmaciile aflate în contract cu CJAS, cât şi celelate ar trebuie să respecte noile preţuri, însă în cazul ultimei categorii rămâne oarecum la alegerea administratorului”, a explicat Gabriela Streit (foto), preşedinta Colegiului Farmaciştilor din Iaşi.