Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti s-au solidarizat cu acuzaţiile grave ale chirurgului Dan Oprea privind condiţiile din spital. După dezvăluirile medicului, Ministerul Sănătăţii a demarat o anchetă în unitatea medicală ploieşteană. Managerul spitalului, în schimb, spune că medicul care a declanşat scandalul este „epuizat psihic”.
Un număr de douăzeci de medici de la cel mai mare spital din Prahova au trimis o scrisoare deschisă, prin care spun că sunt obligaţi zilnic să facă compromisuri, în condiţiile în care sistemul este subfinanţat. „Oricât am vrea să ne ascundem, trebuie să recunoaştem deschis că sărăcia în care ne zbatem zi de zi este cauza tuturor nemulţumirilor apărute. Condiţiile oferite de către sistem obligă zilnic toţi medicii din România la mici compromisuri fără de care nu am mai putea asigura asistenţa medicală. Oare ce s-ar întâmpla atunci cu pacienţii în singurul spital care asigură asistenţă medicală de urgenţă în judeţ? Din toate aceste motive, ne solidarizăm cu declaraţiile colegului nostru, dr. Dan Oprea”, se arată în scrisoarea remisă presei.
Medicii ţin să precizeze că „sunt de aceeaşi parte a baricadei” cu pacienţii, „într-o societate bolnavă care nu pune niciun preţ pe suferinţele şi nevoile oamenilor, pe eforturile noastre zilnice, pe nopţile nedormite şi pe anii lungi de specializare profesională”.
Ministerul Sănătăţii a dispus, marţi, demararea unei anchete la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, cel mai mare din Prahova, în urma unor declaraţii grave ale medicului Dan Oprea. Comisia de anchetă este formată din trei reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, doi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi un reprezentant al Consiliului Judeţean Prahova, în subordinea căruia se află SJU Ploieşti.
Chirurgul spune, într-o scrisoare deschisă, că se face vinovat de malpraxis în fiecare zi. „Noi folosim bisturie electrice de unică folosinţă, de zeci de ori. Aţă cu ac sertizat se găseşte sporadic, de bază fiind tot aţa din timpurile doctorului Andreoiu. Pense LigaSure? Un lux sporadic. Disector ultrasonic - rachetă cosmică... Halate, câmpuri moi, de pe vremea lui Pazvante. Dacă vrei să tratezi un bolnav, nu reuşeşti să foloseşti aceeaşi schemă de tratament măcar 6-7 zile. Îţi vine să urli când zilnic ţi se schimbă antibioticele din farmacia spitalului. Dacă dai un anticoagulant, zilnic schimbi cu altul, deşi eşti conştient că este malpraxis”.
Managerul spitalului: „Medicul Oprea este epuizat psihic”
În urma acestor acuzaţii, managerul spitalului, Adrian Strâmbeanu, a precizat că medicul Dan Oprea i-a înaintat o adresă în care arăta că este „epuizat fizic şi psihic”. „Am o adresă de la domnul doctor, o solicitare către manager, care a fost făcută în aceeaşi zi sau la o zi diferenţă după acest memoriu, în care îmi spune că este epuizat fizic şi psihic, că starea de sănătate nu-i mai permite să intervină operator vizavi de pacienţii de urgenţă şi că doreşte să nu mai fie prins în gărzile de la Spitalul Judeţean pe chirurgie”, a afirmat Strâmbeanu.
Managerul a adăugat că starea de oboseală la care face referire medicul în cauză este „un fapt real şi cât se poate de firesc”, în condiţiile în care cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti lucrează ore suplimentare, într-un flux continuu.
„Cererea înregistrată la secretariat a urmat calea administrativă din spital, fiind îndrumată către directorul medical al spitalului, subsemnatul, în calitate de manager, neputând lua decizii în ceea ce priveşte retragerea temporară a unor medici din serviciul de gardă al spitalului. Pe marginea actului amintit, cererea domnului doctor Oprea îndrumată către directorul medical al spitalului şi către şeful de secţie a avut drept rezoluţie evaluarea domnului doctor prin Departamentul de Medicină a Muncii şi examen psihiatric în vederea stabilirii capacităţii de muncă a acestuia, în contextul solicitării făcute”, se arată în comunicat.
Din SJU Ploieşti se externează anual peste 55.000 de pacienţi, dintre care mai mult de 26.000 sunt pacienţi externaţi din secţiile chirurgicale ale spitalului.