Asigurarea asistenţei medicale în şcoli reprezintă o prioritate pentru administraţia locală. Însă realizarea de cabinete şcolare în fiecare unitate şcolară este un obiectiv greu de atins.
Aşa cum se precizează în HCL nr.44/2016, Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani poate să încheie contracte de prestări servicii cu medicii de familie interesaţi acolo unde nu există cabinete medicale şcolare.
Serviciile de medicină şcolară contractate constau în: imunizări, triaj epidemiologic, servicii de examinare a stării de sănătate a elevilor (examenul medical de bilanţ al stării de sănătate din clasele I, a IV-a, a VIII-a, a XII-a/a XIII-a ani terminali şi ultimul an al şcolilor profesionale). Dintre serviciile medicale menţionate imunizările sunt plătite de către Direcţia de Sănătate Publică.
Unităţile de învăţământ pentru care se vor încheia contracte de servicii de asistenţă medicală şcolară sunt următoarele: Colegiul Naţional de Informatică „Carmen Sylva” - şcoala gimnazială, Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” - Şcoala Gimnazială nr.2; Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani; Şcoala Gimnazială „Avram Stanca” Petroşani; Colegiul Economic „Hermes” Petroşani şi Şcoala Gimnazială nr.7.
În acest sens, Direcţia de Asistenţă Socială Petroşani invită medicii de familie interesaţi să furnizeze servicii de medicină şcolară menţionate mai sus să se prezinte la sediul direcţiei până la data de 15.03.2016, în vederea obţinerii de lămuriri suplimentare şi depunerii ofertelor de preţ.