Patru persoane, inclusiv un pacient care fusese preluat dintr-un accident rutier, au murit sâmbătă, după ce elicopterul medical în care se aflau s-a prăbuşit în statul Alabama, sudul Statelor Unite, potrivit autorităţilor americane, citate de Associated Press.
Elicopterul companiei Life Flight, la bordul căruia se aflau patru pasageri, s-a prăbuşit într-o zonă împădurită din comitatul Coffee, sudul statului Alabama, a anunţat un purtător de cuvânt al Agenţiei pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din Alabama, Greg Robinson, potrivit Mediafax.
Pe lângă pacient, la bordul elicopterului se mai aflau un medic, o asistentă şi pilotul aeronavei.
Oficialii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Siguranţa Tranportului au deschis o anchetă în acest caz pentru a investiga cauza prăbuşirii elicopterului.