Medicii de familie sătmăreni mai au la dispoziţie o lună să se decidă dacă semnează sau nu contractul cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate.
Deocamdată profesioniştii din reţeaua de asistenţă medicală primară au fost puşi în temă cu rezultatele negocierilor cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ce au avut loc la data de 17 mai 2016. Noutăţile le-au fost prezentate de preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Satu Mare, dr. Călin Bumbuluţ, în cadrul şedinţei lunare de joi, 26 mai 2016 în sala mare de şedinţe a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Satu Mare.
„Contractul cadru prevede normele generale de funcţionare în următorul an a tuturor furnizorilor de servicii medicale, inclusiv a asistenţei medicale primare. Nu am reuşit să discutăm despre problema financiară care este una spinoasă şi delicată datorită faptului că valorile punctului per capita şi per serviciu sunt cuprinse în norme. În schimb s-a discutat despre contractul cadru asupra căruia am avut o serie de obiecţii şi de corecturi, care au fost acceptate în general. Aşteptăm şi forma scrisă pe care să o confruntăm cu ceea ce am negociat săptămâna trecută şi să vedem dacă fiecare parte îşi respectă angajamentele, tot ce am discutat vreme de aproape 4 ore.
Este vorba de nişte detalii de ordin tehnic, de modalitatea de lucru cu Casa de Asigurări de Sănătate, de sancţiunile care pot să apară, nu din vina medicilor, ci din vina sistemului informatic, chiar şi legat de prezenţa la cabinet, pot să survină anumite accidente care într-un anumit timp pot să fie justificate”, a spus dr. Călin Bumbuluţ.
În privinţa semnării noului contract, ce ar trebui să aibă loc la 1 iulie 2016, medicii au discutat pe larg toate aspectele ce vizează acest document urmând să ia o decizie în ceea ce-i priveşte. Organizaţiile profesionale au avut în ultima perioadă o serie de consultări cu colegii, dar şi cu factorii decizionali. „Încă nu este cristalizată o opinie clară că nu vom semna sau vom semna contractele”, a mai spus dr. Bumbuluţ.
CITESTE SI