Autor: Otilia Matei
Un cuplu din oraşul canadian Calgary a fost condamnat pentru o crimă cu premeditare. Victima a fost chiar fiul lor, Alexandru Radita.
Minorul avea diabet de tip 1, iar părinţii săi, Emil şi Rodica Radita au refuzat să îl trateze şi să îl îngrijească corespunzător. Din cauza comportamentului iresponsabil, chiar inuman, minorul a fost internat la spital de nenumărate ori, până când, în cele din urmă, organismul său a cedat, iar acesta a decedat la vârsta de 15 ani, cântărind doar 16 kilograme.
După ce i s-a pus diagnosticul iniţial, au trecut ani de zile fără ca minorul să meargă să facă investigaţii medicale, iar din cauza lipsei tratamentului, copilul a ajuns de nenumărate ori la urgenţe.
Întrebată de medici de ce refuză să-l trateze pe băiat, mama acestuia a declarat că ea nu este de acord cu acest diagnostic şi refuză să îi administreze insulina.
În luna decembrie 2000, Alex a fost internat pentru prima dată. Iniţial, spitalul a refuzat să-l externeze deoarece părinţii săi respingeau faptul că minorul era bolnav. În cele din urmă ei au fost învăţaţi cum să-i administreze tratamentul, iar copilul s-a întors la părinţi.....citeste mai departe