CNAS a finalizat analiza ofertelor de mentenanță și suport tehnic depuse pentru sistemul informatic al Cardului Național de Asigurări de Sănătate (CEAS) și pentru Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) și a decis că, pentru ambele contracte, câștigătoare este SC Team Net International SA.
Potrivit unui comunicat al CNAS de joi, citat de Agerpres, desemnarea câștigătorului s-a făcut în urma aplicării criteriului de atribuire ”prețul cel mai scăzut”, în condițiile în care toate ofertele depuse au fost considerate admisibile, conform cerințelor din caietul de sarcini.
“Pentru mentenanța CEAS, oferta câștigătoare este de 14,8 milioane lei fără TVA (față de o valoare maximă estimată de 18,8 milioane lei fără TVA), iar pentru mentenanța PIAS, oferta câștigătoare este de 7,5 milioane lei fără TVA (față de o valoare maximă estimată de 8,4 milioane lei fără TVA). Cele două contracte vor acoperi o perioadă de trei ani și vor fi semnate după încheierea perioadei de contestare a procedurii (la 11.07.2016), în cazul în care nu vor exista contestații. Contractele vor avea ca obiect furnizarea serviciilor de help-desk, mentenanță și suport tehnic aferente componentei aplicative a sistemului informatic CEAS, respectiv furnizarea serviciilor de administrare, suport tehnic și mentenanță hardware pentru platforma PIAS”, anunță comunicatul CNAS.
CNAS afirmă că pentru mentenanța și suportul tehnic al sistemului CEAS s-au înscris în cursă ofertanții Hewlett-Packard SRL, IT capital Management SRL și Team Net International SA, iar pentru mentenanța și suportul tehnic al PIAS s-au primit oferte din partea Hewlett-Packard SRL, Master Technology Systems SRL și Team Net International SA.
Team Net a fost înfiinţată de deputatul PSD Sebastian Ghiță, ca parte a grupului de firme Asesoft, alături de Iulian Stanciu.
Sebastian Ghiţă a anunţat în august 2012 că şi-a vândut toate acţiunile deţinute la firmele de IT&C, inclusiv la Team Net.
Teamnet International Ploieşti (judeţul Prahova) a fost înfiinţată în 2001 şi este un important furnizor de soluţii IT şi sisteme informatice pentru companii.
Anul trecut, Team Net International a câștigat mai multe licitații organizate de ANPC
Autor Victor Bratu