Perioada de probă

Dorinţa de a emigra i-a încolţit în cap acum patru ani. Pe atunci era medic de familie la Spitalul Universitar din Bucureşti şi nu ştia o boabă de germană. "Studiam şi câte zece ore pe zi, fiind motivat să mă realizez în Germania. Un curs medical nu am făcut, dar sunt destule materiale disponibile oricui vrea să reuşească", povesteşte George, care a ajuns la nivelul cerut de angajator (B2) în mai puţin de un an. Medicul spune că riscul de malpraxis din cauza limbii e la fel ca în cazul unui nativ. Niciun străin nu intră în pâine până nu trece de anumite perioade de probă, denumite "Praktikum" sau "Hospitation", ce se pot întinde până la un an.

"În momentul în care spitalul consideră că acel medic face faţă cerinţelor, primeşte un loc de rezident, prin susţinerea unui examen la Camera Medicilor. Hospitation e perioada în care nu are voie să muncească şi nu primeşte decât 300-400 de euro. Praktikum e acea perioadă în care medicul este dat în grija altui coleg, mai vechi, primeşte mai puţini pacienţi şi nu ia decizii singur. Salariul e de 1.500 de euro". După un an însă, salariul mediu al unui medic ajunge la 4.000 de euro, iar la finalizarea rezidenţiatului (după cinci ani), poate urca până la 8.000, cu gărzi.

"Numai turcii nu ne discriminau" George a trebuit să înveţe de la zero şi specializarea – neurologie. În prezent, lucrează la Vinzenz von Paul Hospital, un spital cu profil de neurologiepsihiatrie din sud, şi locuieşte cu soţia într-un apartament pus la dispoziţie de spital, pentru care i se reţine chirie. Iniţial a lucrat în nord, în Hessen, unde s-a simţit discriminat şi de colegi, şi de pacienţi. "Numai turcii nu ne discriminau în Hessen. Nici experienţa din ţară nu mi-au recunoscuto, în schimb, în sud, da, iar aici chiar simţi că îţi poţi face meseria fără piedici. Pacienţii nu fac nicio diferenţă".

Deşi putea merge în orice altă ţară din Occident, George a ales Germania, pentru că e la trei ore de zbor de familie, dar şi pentru că sistemul e bine organizat. "Nu se pune problema de a veni cu materiale sanitare de acasă. Sunt şi pacienţi care au alte probleme pe lângă cea de la internare şi vin cu pastilele lor, se acceptă. Vin şi pacienţi în urgenţă, uneori cu rude, dar nu iau din timpul medicului, interfaţa e asistenta. Curăţenia şi igiena sunt ireproşabile, la fel liniştea şi respectul".

Teste de limbă cu pacienţi falşi

Din cauza deficitului uriaş, medicii români sunt foarte doriţi în Germania, dar nemţii nu fac rabat de la calitate, spune Crivac. "Dacă în 2008 nu se cerea nivel B2, în 2010 deja se cerea în toate landurile. Din 2013, se cere în Hessen, de exemplu, C1 şi se pare că, în curând, în toată Germania. Au venit, în 2008, medici care nu ştiau o boabă.

În România sunt destule organisme ce acorda certificat B2 contra cost, însă eşti angajat numai dacă nivelul de pe certificat e real", mai spune medicul. Cu toate acestea, există în continuare voci ce reclamă că insuficienta stăpânire a limbii duce la o comunicare deficitară cu pacienţii, relata, ieri, AFP. "Dacă cineva are un nivel B2, poate să cumpere un cârnat, dar nu are vreo garanţie că va putea să comunice cu un pacient", susţine Jürgen Hoffart, preşedintele Ordinului Medicilor din Renania, primul land care cere teste de germană cu pacienţi falşi.

Franţa, raiul medicilor români

Anual, în jur de 3% dintre medicii români şi 5% dintre asistente emigrează. Ţările către care se îndreaptă personalul medical românesc sunt cu precădere Franţa, Spania, Marea Britanie, Germania, Italia şi ţările scandinave. Cei mai mulţi medici emigranţi (3.159) muncesc în Franţa. Mai mult, 10% au cetăţenie franceză, iar 86% lucrează în sistemul public de sănătate. După Franţa, medicii români preferă Germania şi Marea Britanie. Din 2007, de când Romania a intrat în UE, şi până în februarie 2013, au plecat în străinătate în jur de 28.000 de doctori.

Sursa