Norme Coca 2023 - 2024

Teamnet va asigura mentenanţa cardului naţional de sănătate, în urma unui anunţ al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a atribuit contractul în valoare de 3,9 milioane de euro companiei amintite.

Concret, contractul a fost atribuit la o lună după ce Teamnet a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei. În contextul blocării sistemului cardului de sănătate, care a apărut în această lună, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat recent că, dacă contractul de mentenenţă câştigat de Teamnet nu va fi semnat de către reprezentanţii grupului, „atunci va fi schimbată strategia, pentru că este nevoie de o firma care să asigure fiabilitatea sistemului”.

Potrivit CNAS, contractul se va întinde pe o durată de 36 de luni, avea iniţial o valoare estimată la 22,6 milioane lei (5 milioane euro). Tot pe SEAP a mai fost publicat un contract subsecvent de mentenanţă a cardului de sănătate, încheiat între CNAS şi Teamnet, cu durata de o lună şi având o valoare de 200.925 lei (44.502 euro), cu TVA.

Sursa adevarul.ro

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro