Norme Coca 2023 - 2024

Suplimentele de calciu, antiacide sau apa potabilă alcalinizată nu pot schimba aciditatea stomacului mai mult de câteva minute, atenţionează unii medici, adăugând că aceia care le recomandă cu insistenţă nu înţeleg, de fapt, nutriţia.

Putem lua oricâte suplimente de calciu sau antiacide dorim şi consuma oricât de multă apă potabilă alcalinizată vrem în speranţa că vom domoli aciditatea stomacului, însă nu vom ajunge la rezultatul dorit. Sau mai exact, nu pe termen lung, avertizează dr. Gabe Mirkin, medic specialist în alergologie şi imunologie, medicină sportivă, pediatrie şi imunologie pediatrică, profesor asociat la Hopkins Medical School şi profesor asistent la Universitatea din Maryland. Medicul este autorul a peste 15 cărţi de medicină sportivă şi nutriţie. „Stomacul nostru are o aciditate atât de mare încât nimic nu i-o poate schimba. Citricele, oţetul, acidul ascorbic sau folic nu înfluenţează în niciun fel aciditatea din stomac, nu mai mult de câteva minute“, spune dr. Mirkin. Toate alimentele care părăsesc stomacul sunt acide. Când aceste alimente pătrund în intestine, secreţiile din pancreas neutralizează acizii din stomac. Prin urmare, nu contează ce mănânci, alimentele din stomac sunt acide, iar cele din intestine sunt alcaline, a explicat dr. Mirkin.

Anumite alimente pot lăsa în urma procesului de digestie resturi care pot transforma gradul de aciditate al urinei, însă urina este singurul fluid corporal care este influenţat de alimente şi suplimente acide sau alcaline. Aciditatea urinei este irelevantă atâta vreme cât aceasta e conţinută în vezica urinară şi nu influenţează în niciun fel pH-ul vreunei părţi din organis. Alimentele alcaline sunt fructele proaspete şi legumele, iar cele acide sunt de origine animală. Atunci când mâncăm mai multe proteine decât avem nevoie, corpul nu poate înmagazina excesul de aminoacizi şi îi converteşte în acizi organici care ajung în sânge. Dar sângele nu devine acid pentru că în momentul în care proteinele sunt schimbate în acizi organici, calciul părăseşte oasele pentru a neutraliza aciditatea şi a menţine pH-ul din sânge la nivelul normal. Din această cauză, mulţi cercetători sunt de părere că proteinele în cantitate mare pot slăbi oasele şi duce la apariţia osteoporozei. Aşadar, dacă cineva vă spune să cumpăraţi suplimente de calciu sau apă potabilă alcalină pentru a mai reduce din aciditatea existentă în corp este bine să vă vedeţi de treabă, conchide medicul.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro