Norme Coca 2023 - 2024

Aproape toţi suspecţii, aduşi la audieri, în dosarul fraudării Casei de Asigurări de Sănătate, au fost reţinuţi. Mai precis, 16 dintre cele 19 persoane audiate, de procurorii anticorupţie, inclusiv un avocat, administratori şi reprezentanţi ai unor firme private. Toţi, ar fi implicaţi în fraudarea, cu peste 3 milioane de euro a bugetului CNAS.

Sursa Digi24.ro

Ancheta a fost extinsă, după ce procurorii au analizat, documentele ridicate de la CNAS şi Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, în urmă cu două luni.

În plus, un fost funcţionar al Casei bucureştene susţine că, măririle salariale din sănătate, promise de politicieni, au fost susţinute din banii destinaţi bolnavilor.

În urmă cu aproape două luni, preşedintele CNAS, Marian Burcea, a fost arestat preventiv şi acuzat de abuz în serviciu, împreună cu alte 12 persoane.

Reţeaua din care făceau parte, spun procurorii, a decontat peste 13 milioane de lei, pe numele unor pacienţi fictivi sau pentru servicii inexistente.

Acuzaţiile aduse de DNA:

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro