Norme Coca 2023 - 2024

Asistenţii sociali şi psihologii de la Telefonul Copilului vor acorda, din această lună, şi consiliere privind nevoile şi îngrijirea nou-născutului, după ce anul trecut peste 2.100 de mame au apelat gratuit numărul 116111, pentru consiliere juridică, psihologică sau pentru cazuri de abuz.

Asociaţia Telefonul Copilului a lansat, vineri, o campanie de informare şi de conştientizare adresată mamelor, sub sloganul: "Telefonul Copilului le răspunde şi mămicilor". În acest fel, organizaţia neguvernamentală îşi propune să ofere tinerelor mame informaţii despre îngrijirea nou născutului, ajutându-le să înţeleagă nevoile acestuia.

Campania se va desfăşura în 175 de maternităţi din ţară, pentru ca femeile să afle că pot primi soluţii la problemele lor printr-un simplu apel către 116 111.

"Având astfel grijă de mame, avem grijă de copii! Fiecare mamă ştie că bebeluşul său are nevoie de ea permanent, dar şi că soţul său are nevoie de ea, că trebuie să se ocupe în continuare de treburile casnice, iar în acelaşi timp i se cere să se întoarcă mai repede la birou. Aşa încât trebuie să facă faţă cumva tuturor acestor nevoi, chiar dacă uneori simte că e la capătul puterilor. Telefonul Copilului 116 111 vine să o asculte şi să-i ofere sfaturile de care are nevoie pentru a trece mai uşor prin perioada de acomodare ", a declarat Cătălina Florea, director executiv al Asociaţiei Telefonul Copilului şi deputy regional representative Child Helpline International.

Organizaţia neguvernamentală precizează că orice mamă din România poate să contacteze linia telefonică de asistenţă 116111 pentru informaţiile tradiţionale privind protecţia drepturilor copilului şi a familiei, dar şi pentru nelămuriri legate de dezvoltarea relaţiei copil - părinte / părinţi pe etape de vârstă, dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale copiilor de-a lungul etapelor de dezvoltare, educaţia copiilor încă din stadiul de bebeluşi, depresia post-partum, iar din punct de vedere juridic mamele pot obţine informaţii în concordanţă cu legislaţia în vigoare referitoare la: obţinerea certificatului de naştere, concediul pre şi post natal, concediul maternal, indemnizaţia de creştere a copilului, concediul paternal, dar şi orice alte informaţii din spectrul protecţiei drepturilor copilului şi familiei.

În 2013, la linia telefonică de asistenţă gratuită 116111 au beneficiat de informare si consiliere specializată 2.176 de mame, cele mai multe solicitând sprijin pentru cazuri de abuz asupra copiilor (660), consiliere juridică (318) şi consiliere psihologică (304).

"Referitor la problemele legate de abuz, mamele au sesizat în principal violenţă fizică (41,97 la sută), abuzul emoţional (26,53 la sută) sau forme ale abuzului sexual şi trafic de minori (11,81 la sută). În ceea ce priveşte consilierea juridică, 58,49 la sută dintre mame au sesizat situaţii de încredinţare a copilului, dreptul la vizită, părăsirea ţării cu un minor, recunoaşterea paternităţii, dreptul copilului la pensie alimentară, menţinerea legăturilor personale, iar 41,51 la sută au avut nevoie de informaţii privind dreptul la concediul de creştere a copilului, îndemnizaţia de creştere a copilului până la un an, respectiv doi ani, drepturile copilului privind alocaţia de stat, înregistrarea tardivă a naşterii, obţinerea certificatului de naştere, pensia de urmaş a copilului", se mai arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.

Telefonul Copilului mai precizează că dintre mamele care au au avut nevoie de consiliere psihologică, 85,52 la sută aveau nevoie de sprijin privind dezvoltarea relaţiei copil - părinte / parinţi, iar 14,48 la sută, pentru depresii, tulburări de comportament ori anxietăţi ale copiilor.

Sursa: Mediafax

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro