Autor D.C. amfms.ro
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au anunţat, ieri, că „Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă” din cauza unor alte probleme tehnice.
Din acest motiv medicii au fost nevoiti sa acorde numai serviciile medicale off-line. „Pentru transmiterea şi validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispoziţiile art.199-202 din H.G. 161/2016, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 361 – 364 din H.G. 206/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale mai sus menţionate”, au precizat reprezentanţii CNAS.
Cardul de sanatate, anuntat ca fiind unul din cele mai inovatoate proiecte medicale menit sa aduca ordine si economii in sistemul medical a sucombat a nu mai stiu cata oara la inceput de saptamana, adica luni 7 noiembrie 2016. Am mentionat data pentru ca nu mai reusim sa tinem evidenta zilelor in care sistemul functioneaza.
Vineri a functionat in "regim sciopatat cu gips de mers" care apoi a cazut in nas si apoi nu a mai mers.
Ce este deosebit de curios este ca noaptea acest sistem unic national functioneaza. Serviciile se pot valida iar retele se pot transmite in SIPE.
Ne tot gandim, sa fie o stratagema a conducerii CNAS ca sa propuna o modificare in noul contract cadru ca sa avem consultatii si servicii acordate in cursul zilei si sa le validam noaptea cu plata diferentiata pentru activitatea nocturna? Tot ce se poate pentru ca devine aproape evidenta aceasta intentie!
„Traversăm din nou o lungă perioadă de timp în care sistemele informatice nu funcţionează. Am pierdut şirul zilelor în care se întâmplă acest lucru, astfel încât acum tinde să devină o normalitate!”, se arată în comunicatul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF), care „acuză CNAS de iresponsabilitate în asigurarea sănătăţii pacienţilor, prin proasta gestionare a Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate din România!”.
Lipsa unui contract care sa asigure mentenanta unui sistem national informatic ce leaga intre ei medici, farmacisti, spitale a facut sa creasca tensiunea la nivelul medicilor, a intensificat presiunea intre acestia si pacienti, ce sunt profund nemultumiti de lipsa de respect a guvernantilor fata de sanatatea si necazurile lor, a crescut nelinistea farmacistilor care nu reusesc sa vada retelete online si au dificultati in eliberarea medicamentelor. Si aceasta pentru ca un sistem gandit online functioneaza mai tot timpul offline.
Ma intrebau cativa colegi daca am putea sa solicitam ajutor informaticienilor de la Facebook sau de la Emag pentru a gasi o solutie de rezolvare ca de la CNAS nu avem decat comunicate de presa si recomandari de rabdare!
CNAS nu este capabilă să își asume buna funcționare a PIAS, mentenanța acesteia și prin urmare, nici validarea serviciilor medicale.
În afara riscurilor evidente ca medicii sa nu poata primii contravaloarea serviciilor medicale efectuate în aceste perioade de blocare, rămâne o certitudine faptul că nefuncționarea PIAS a generat un stres de neimaginat oricărui doctor care este obligat să o folosească.
Solicităm Ministrului Sănătății si Primului Ministru să ia atitudine fermă privind competența CNAS de a gestiona sistemele informatice.