Norme Coca 2023 - 2024

Ieri, 28 august, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a dat publicităţii un comunicat, potrivit căruia, într-un interval de 6 - 9 luni epidemia Ebola ar trebui eradicată, boala continuând să facă ravagii în Africa de Vest. Graficul realizat de OMS, privind evoluţia epidemiei, este bazat pe modul în care alte focare s-au manifestat în trecut, la care se adăugă elemente unice, rezultate din analiza recentă. Potrivit estimărilor, pentru a izola şi elimina focarul, este necesară suma de 490 milioane de dolari. Una dintre estimările OMS, care îi îngrozeşte atât pe medici, cât şi pe oamenii obişnuiţi, arată că epidemia ar putea afecta, în total, 20.000 de pacienţi, până când ar fi eradicată.

Până în prezent, au fost confirmaţi oficiali 3.069 de persoane suspectate că ar fi infectate în Guinea, Sierra Leone, Liberia şi Nigeria, cu 1.552 decese, însemnând o rată a mortalităţii de 50.5%. Cu toate acestea, OMS avertizează că numărul real ar putea fi de patru ori mai mare. Principalul obiectiv pentru OMS este acela de a identifica şi izola toate cazurile cunoscute şi de a inversa procesul. Acest lucru presupune centre de tratament, personal adecvat, echipament de protecţie, echipament pentru laboratoare, cu ajutorul căruia să fie confirmate sau infirmate diagnosticele, dar şi înmormântări sigure, care să nu permită extinderea bolii. Totodată, OMS insistă asupra importanţei izolării bolnavilor, cărora nu trebuie să li se permită călătoriile în zone aglomerate. Potrivit graficului elaborat de OMS, este posibil ca anumite ţări din Africa de Vest să nu fie expuse virusului, astfel că este necesară alocarea unor resurse pentru crearea unor zone de izolare.

Un alt obiectiv este pregătirea ţărilor unde nu a apărut virusul, dar care se afla la graniţa cu ţările unde au fost semnalate cazuri de îmbolnăvire. Măsurile includ zone pentru carantină, capacitatea de a diagnostica Ebola şi de a raporta orice caz către OMS. În Statele Unite se lucrează la un vaccin experimental, care atacă proteinele a doua tulpini ale virusului. Vaccinul conţine doar o genă Ebola, care a fost inserată într-un virus diferit, incapabil să se multiplice. Acest lucru face că vaccinul să nu permită îmbolnăvirea cu Ebola. În ciuda rezultatelor de laborator promiţătoare, reprezentanţii companiei producătoare GlaxoSmithKline au precizat că preferă să facă mai multe teste, înainte de a livra vaccinul, pentru a fi siguri că vaccinul nu are efecte secundare. Dacă testele au rezultatele aşteptate, GSK urmează să producă şi să livreze circa 10.000 de unităţi în Africa de Vest, unde pacienţii infectaţi s-au oferit pentru a fi imunizaţi.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro