Ce înseamnă Regulamentul General privind Protecția DatelorPrevious Article
Ca stiti ce vi se intampla...Next Article

Asociatia Medicilor de Familie Mures

Something went wrong with the connection!

Am întrebat medici români din străinătate dacă s-ar întoarce vreodată în țară

Line Spacing+- AFont Size+- Print This Article
Am întrebat medici români din străinătate dacă s-ar întoarce vreodată în țară

Unii dintre ei vor să vină înapoi, alții au spus că nu vor mai practica niciodată medicina într-un spital din România.

Autor Alina Călin

Sursa vice.com

La începutul anului, România era pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de medici pe cap de locuitor. Peste 15 000 de medici români au ales să plece din țară. Și în cazul cercetătorilor din domeniul medicinei care au plecat, cifrele sunt de ordinul zecilor de mii.

Luna aprilie a fost marcată de mai multe proteste ale cadrelor medicale, nemulțumite de noul regulament al sporurilor, intrat în vigoare de la 1 martie și care este în contradicție cu condițiile salariale prevăzute în Legea 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pentru respect, pentru resurse, pentru a face ceea ce au visat atunci când au decis să se facă medici. Motivele sunt asemănătoare, dar poveștile din spatele deciziei de a pleca sunt marcate de experiențe personale puternice. De multe ori, în România, drumul spre o carieră în medicină pare unul fără sfârșit, cu piedici la tot locul. Am vorbit cu mai mulți medici și un cercetător în medicină, toți plecați pentru un timp sau de tot, să văd de ce au ales drumul străinătății.

0 Comments

No Comments This Article Has No Comments Yet

Sorry, either someone took all the comments and ran away or no one left any in the first place !

But You can be first to leave a comment !

Leave Your Comment

<

*

Pregatirea cabinetelor pentru COVID 19

 

OMS România: Material – personalul medical.  Descarca documentul

OMS România: Materiale informative pentru locul de muncă:  Descarca documentele

Ministerul Sănătății: Măsuri  recomandate pentru populație (12 martie) – link

 

 

 

Video confecționare mască și vizor de protecție

Banner

Adio durere

Facebook

Aboneaza-te aici

Banner

INFORMATII UTILE

Reclamatii

 

 

 

STIRILE ZILEI

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.   0

read more
Câteva reguli simple care te pot feri de coronavirus. Recomandări din partea UMF „Carol Davila”

Câteva reguli simple care te pot feri de coronavirus. Recomandări din partea UMF „Carol Davila”   0

read more
Conducerea militară a Spitalului din Suceava a decis ca tot personalul să intre în carantină instituționalizată

Conducerea militară a Spitalului din Suceava a decis ca tot personalul să intre în carantină instituționalizată   0

read more
Compania americană de biotehnologie care produce un antiviral experimental pentru coronavirus, donează 1.5 milioane de doze

Compania americană de biotehnologie care produce un antiviral experimental pentru coronavirus, donează 1.5 milioane de doze   0

read more
Timișoara. 10 nou-născuți, infectați în maternitate cu coronavirus

Timișoara. 10 nou-născuți, infectați în maternitate cu coronavirus   0

read more
Boloș: Stimulentul de risc pentru personalul medical va fi de 2.500 de lei; vor beneficia 75.000 de cadre medicale

Boloș: Stimulentul de risc pentru personalul medical va fi de 2.500 de lei; vor beneficia 75.000 de cadre medicale   0

read more
Spitalul Universitar București: 35 de cadre medicale și 75 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2

Spitalul Universitar București: 35 de cadre medicale și 75 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2   0

read more
STUDIU. Cercetătorii au descoperit punctul slab al virusului COVID-19

STUDIU. Cercetătorii au descoperit punctul slab al virusului COVID-19   0

read more
Klaus Iohannis: România va trimite o echipă de medici şi asistenţi medicali în Italia

Klaus Iohannis: România va trimite o echipă de medici şi asistenţi medicali în Italia   0

read more

80 de angajaţi de la ambulanță, confirmaţi pozitiv cu COVID-19. Peste 260 se află în izolare   0

read more
„Folosiţi săpun lichid“. Reguli simple care vă pot feri de coronavirus

„Folosiţi săpun lichid“. Reguli simple care vă pot feri de coronavirus   0

read more
Cum foloseşti şi refoloseşti corect masca împotriva COVID-19? Medicul Tudor Ciuhodaru a făcut un ghid de utilizare

Cum foloseşti şi refoloseşti corect masca împotriva COVID-19? Medicul Tudor Ciuhodaru a făcut un ghid de utilizare   0

read more
Orban, despre legile cu privire la purtarea măştilor: Nu poţi să impui obligativitate cât timp nu sunt accesibile pentru cetăţeni

Orban, despre legile cu privire la purtarea măştilor: Nu poţi să impui obligativitate cât timp nu sunt accesibile pentru cetăţeni   0

read more
România, aproape de vârful crizei epidemiologice. Raed Arafat spune în ce condiții poate face față sistemul medical

România, aproape de vârful crizei epidemiologice. Raed Arafat spune în ce condiții poate face față sistemul medical   0

read more
Blocuri dezinfectate cu o substanţă interzisă în spaţiile locuite. Autoritățile au declanșat o anchetă

Blocuri dezinfectate cu o substanţă interzisă în spaţiile locuite. Autoritățile au declanșat o anchetă   0

read more
Raed Arafat, recomandare de pus în practică „cât de repede posibil”: Purtați măști! Dacă nu găsiți să cumpărați, improvizați ceva!

Raed Arafat, recomandare de pus în practică „cât de repede posibil”: Purtați măști! Dacă nu găsiți să cumpărați, improvizați ceva!   0

read more
VIDEO | Cum să îţi fabrici acasă propria mască de protecţie împotriva noului coronavirus

VIDEO | Cum să îţi fabrici acasă propria mască de protecţie împotriva noului coronavirus   0

read more
Tensiuni la spitalul din Suceava. Medic: Nu poate să vină armata să se comporte așa, nu suntem în cazarmă. Noi nu ştim altfel

Tensiuni la spitalul din Suceava. Medic: Nu poate să vină armata să se comporte așa, nu suntem în cazarmă. Noi nu ştim altfel   0

read more
Asistent din Iași, surprins cu urmele măștii pe față. Fotografia a devenit virală

Asistent din Iași, surprins cu urmele măștii pe față. Fotografia a devenit virală   0

read more
Britanicii dezvoltă un test rapid pentru detectarea primelor semne de Covid-19

Britanicii dezvoltă un test rapid pentru detectarea primelor semne de Covid-19   0

read more
Cum să-ţi dai seama dacă ai fost deja infectat cu coronavirus?

Cum să-ţi dai seama dacă ai fost deja infectat cu coronavirus?   0

read more
STUDIU Grupa sanguină poate influenţa rezistenţa organismului faţă de coronavirus

STUDIU Grupa sanguină poate influenţa rezistenţa organismului faţă de coronavirus   0

read more
Firea: Consultaţii gratuite on-line la 18 spitale din Capitală. Pe site răspund 500 de medici din peste 30 de specializări

Firea: Consultaţii gratuite on-line la 18 spitale din Capitală. Pe site răspund 500 de medici din peste 30 de specializări   0

read more

Arhiva

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.