Norme Coca 2023 - 2024

Asociația de Podiatrie începe în septembrie 2015 primul curs destinat formatorilor specializați în podiatrie în România. Acesta este adresat membrilor Asociației, care, ulterior, vor deveni la rândul lor responsabili cu instruirea asistenților medicali ce vor urma viitorul program educațional destinat specializării în domeniul podiatriei.
Proiectul va fi derulat tot de către Asociația de Podiatrie și se înscrie în programul derulat în acest sens de către Grupul Internațional de Lucru pentru Piciorul Diabetic din cadrul Federației Internaționale de Diabet (IDF), grup al cărui membru este și Dr. Norina Gâvan, Președintele Asociației de Podiatrie. Cursurile se vor derula sub directa îndrumare și acreditare a Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar.

Impactul anticipat, odată cu dezvoltarea podiatriei în România, se referă nu doar la o îngrijire îmbunătățită a persoanelor care suferă de afecțiuni ale picioarelor, în principal a celor cu picior diabetic, ci și la o reducere a costurilor pentru sistemul de sănătate.

“Dincolo de beneficiile legate de îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele cu diabet zaharat care au complicații precum piciorul diabetic, dar și pentru cei cu alte afecțiuni ale picioarelor, înființarea meseriei de podiatru va avea, cu siguranță, efecte socio-economice pozitive. Având în vedere că podiatrul are, în primul rând, un rol de prevenție în cadrul echipei multidisciplinare care îngrijește persoana cu diabet, evitarea complicațiilor pe care această afecțiune le poate genera înseamnă implicit o reducere a costurilor. A costurilor cu tratamentul, cu îngrijirile suplimentare, dacă ne gândim la situațiile extrem de complicate unde intervin amputații, și care nu sunt deloc rare, a costurilor sociale, pentru că în asemenea cazuri persoanelor respective le sunt alocate fonduri suplimentare, cum ar fi pensii de handicap”, a declarat dr. Norina Gâvan, Președintele Asociației de Podiatrie.

În România, numărul de amputații zilnic, în rândul persoanelor cu diabet zaharat ajunge, în medie, la 62, indică specialiștii. În lume, la fiecare 20 de secunde are loc o amputație la o persoană cu diabet zaharat. Federația Internațională de Diabet estimează că dacă podiatrii ar face parte din echipa pluridisciplinară implicată în îngrijirea persoanelor cu diabet, numărul de amputații ar putea fi redus cu până la 85%.

Asociația de Podiatrie își propune să dezvolte specialitatea de podiatrie în rândul asistenților medicali și să creeze meseria de podiatru în România. Astfel, țara noastră se alătură înițiativei internaționale care urmărește extinderea acestei specialități și pregătirea de profesioniști în prevenirea și tratarea afecțiunilor picioarelor.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro