Norme Coca 2023 - 2024

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, și-a manifestat speranța că proiectul de lege privind vaccinarea va fi finalizat până la sfârșitul anului, după care urmează să fie dezbătut în Parlament.

"Acesta este un proiect elaborat de un grup de lucru format din specialiști, epidemiologie, medici de familie, reprezentanți ai Ministerului, ai Agenției Naționale a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale. Aceasta nu este forma finală a proiectului, nici în ceea ce privește sancțiunile. Totul poate fi dezbătut și va fi dezbătut în Parlament, pot fi aduse amendamente, pot fi aduse sugestii în continuare și la MS, dar totuși acest draft pe care ni l-au înaintat specialiștii trebuie luat foarte serios în considerare. Mie mi se pare o propunere destul de reușită, este adevărat că am și eu câteva amendamente legate de această problemă, a celor care să zicem că refuză vaccinul, părinții refuză și atunci ar avea o problemă de a-și continua activitatea școlară. Aici este singura chestiune unde mai putem să discutăm", a declarat ministrul Sănătății, cu prilejul festivității de deschidere a evenimentului "Zilele Institutului Clinic Fundeni.

El a precizat că pune foarte mare accent pe ceea ce spun specialiștii în domeniu dar și pe practica europeană.

"Eu sper ca acest proiect să fie finalizat cât mai repede, adică anul acesta. Cred că poate trece prin Parlament. Are de trecut prin Comisia de sănătate din Senat, Comisia de sănătate din Cameră pentru a intra în vigoare așa cum sunt prevăzute lucrurile, în șase luni. Adică ar însemna anul viitor, după cele șase luni", a susținut demnitarul.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro