Cel mult 10% din bolnavi primesc îngrijire corespunzătoare
În România, din aproximativ 270 de mii de persoane suferinde, doar 35 de mii sunt diagnosticate. De altfel, atât boala Alzheimer, cât şi celelalte forme de demenţă sunt, cel mai adesea, diagnosticate în fazele tardive. Deşi există un interes tot mai mare din partea medicilor specialişti pentru diagnosticarea timpurie a bolii, modul de organizare a sistemului medical nu favorizează un asemenea demers.
Pe de altă parte, personalul din sectorul serviciilor, din instituţiile publice şi private, este redus şi nepregătit pentru a se confrunta cu nevoile specifice unei asemenea categorii de pacienţi, gradul de acoperire a cererilor se ridică la cel mult 10%. Nu există servicii comunitare şi de îngrijire la domiciliu decât sporadic, fără caracter permanent şi foarte costisitoare.
Acestea sunt principalele probleme ale bolnavilor de demenţă Alzheimer din România, potrivit Planului Naţional pentru Demenţe 2014-2020, lansat în cadrul Conferinţei.
Nu este numai boala bătrâneţii
„Boala Alzheimer începe, de fapt, foarte devreme. Primele modificări apar în jurul vârstei de 35-40 de ani. Cam 10-15 ani trec înaintea apariţiei semnelor clinice, adică a primelor manifestări. Cum de a fost posibil să se afle acest lucru? S-au pus la punct tehnici neuroimagistice de înaltă performanţă care permit vizualizarea unora dintre leziunile anatomo-patologice considerate caracteristice pentru această afecţiune. Cu această ocazie s-a văzut că lucrurile sunt puţin mai complexe, că, de fapt, leziunile se acumulează în ani. Şi se consideră că boala se declanşează, de fapt, atunci când încep să sufere sinapsele (n. r. – legăturile dintre neuroni) şi mor neuroni“, lămureşte conf. dr. Cătălina Tudose, preşedintele Societăţii Române Alzheimer.
