Norme Coca 2023 - 2024

Sursa

La nivelul judeţului Caraş-Severin există, în momentul de faţă, un număr de patru doze de vaccin antiviperin.

"Dozele sunt împărţite la Spitalul Judeţean din Reşiţa, două, la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă, o doză, iar la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, de asemenea, o doză. În condiţiile meteo specifice verii, cu temperaturi ridicate, recomandăm, atunci când oamenii efectuează deplasări sau excursii în zonele montane, ori pe cheile râurilor din carstul bănăţean, să aibă grijă la vipere. Ele sunt întâlnite în mai multe zone pietroase ale judeţului, cu precădere în zona Băile Herculane, în Cheile Caraşului, zona Bozovici, dar şi în alte arii. Viperelor le place să stea la soare, nu atacă de obicei din proprie iniţiativă, dar dacă sunt călcate din greşeală sau sunt stârnite într-un anume fel, ele pot reacţiona şi pot muşca", a afirmat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Caraş-Severin, Daniel Botgros.

Potrivit reprezentanţilor DSP, este bine ca oamenii să fie echipaţi corespunzător, respectiv să poarte încălţăminte de munte atunci când fac aceste deplasări şi să aibă grijă pe unde calcă. Dacă totuşi cineva este muşcat de o viperă, trebuie să improvizeze rapid un garou şi să strângă deasupra muşcăturii.

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro