Norme Coca 2023 - 2024

Peste 9,7 milioane de carduri au ajuns la asigurați până în prezent, a precizat joi Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) prin intermediul unui comunicat remis AGERPRES.

Foto. (c) GRIGORE POPESCU/ AGERPRES ARHIVA

"Conform datelor furnizate de Compania Națională Poșta Română privind stadiul de distribuire a cardului național de sănătate, vă informăm că din data de 19 septembrie și până în prezent Poșta Română a predat peste 9,7 milioane de carduri de sănătate către asigurați. Procesul de predare — primire a cardurilor de sănătate în vederea distribuirii continuă conform organizării interne a CN Poșta Română, în conformitate cu acordul cadru și contractele subsecvente încheiate cu CNAS și casele de asigurări de sănătate", se arată în comunicat.

CNAS mai precizează că până în acest moment există un singur județ, Sălaj, unde toate cardurile de sănătate au fost preluate de către Poșta Română. Din cele 152.000 de carduri au fost predate asiguraților 147.000, iar 6.500 se află încă la oficiile poștale, de unde pot fi ridicate de către asigurați.

În acest județ, Poșta Română a început procedura de retur către casele de asigurări a cardurilor nepredate către asigurați și al căror termen de 20 de zile, prevăzut în contractul de distribuire, a expirat.

CNAS apreciază că rata de distribuire a cardurilor de sănătate în acest județ va fi de peste 97%.

Procedurile stabilite în acordul-cadru și contractele subsecvente prevăd că, după expirarea termenului de 20 de zile pe care îl are la dispoziție pentru a livra cardurile, Poșta Română are un termen de 10 zile lucrătoare pentru a preda cardurile nedistribuite la casele de asigurări în evidența cărora se află asigurații.

Asigurații vor fi informați în momentul în care va demara activitatea de distribuire a cardurilor prin intermediul caselor de asigurări de sănătate.

După ce procesul de distribuire se va încheia, va urma o perioadă de testare a cardului național de sănătate, în care cele două sisteme vor merge în paralel. Vor fi identificate și rezolvate eventualele probleme în funcționalitatea cardului. După această perioada de testare, cardul național de sănătate va deveni obligatoriu prin lege, iar serviciile medicale vor fi validate și decontate doar prin intermediul lui, arată sursa citată.

AGERPRES/

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro