De Paşte, am fost acasă câteva zile, la părinţi, în Târgu Mureş. Dintr-una într-alta, am ajuns să ies la o bere cu un fost coleg de liceu. Nu ne mai văzusem de vreo 10 ani şi am început să depănăm amintiri, să „venim la zi“, cum se zice prin Bucureşti: ce-am mai făcut, ce-am mai dres, cum stăm cu banii, ce e de făcut cu viaţa asta. Băiatul ăsta avea o expresie, pe care o repeta aproape obsesiv, la fiecare câteva fraze: „Nu-i stres!“.

Revenit la Bucureşti, am constatat, nu fără o oarecare surprindere, că (în ciuda accentului pe care era intonată) expresia respectivă nu era vreo distilare a înţelepciunii locale, ci că se foloseşte, cu aceeaşi intensitate, mai peste tot. Evident, etimologic, expresia este un fel de „Nu-i bai!“, „Nicio problemă!“. Doar că, iată, „problema“ a fost eliminată, fiind înlocuită cu mult mai actualul şi inspiratul „stres“. Ironic, după ce i-am ascultat povestea de viaţă, comprimată în câteva beri, mi-am dat seama că persoana respectivă ar fi trebuit să fie una dintre ultimele indicate să repete la nesfârşit asta cu stresul. De fapt, avea o căruţă de probleme. Atât de multe, că m-a şi făcut să mă simt jenat să mai zic şi eu câteva din greutăţile mele, ce păreau, prin comparaţie, cel mult haioase.

Aşadar, interlocutorul meu avea un serviciu, care, după criteriile posibile, se poate încadra cel mult în categoria „fără viitor“: muta lăzi cu produse, dintr-un loc în altul, pentru un lanţ de supermarketuri. Se trezise într-o dimineaţă cu o rigiditate ciudată în mâna dreaptă. În două zile, senzaţia i s-a extins şi la cealaltă mână, dar şi la ambele picioare, astfel încât ajunsese să poată apuca sticla de bere cum prinde un copil mic obiectele: cu ambele palme. Doctorii nu ştiau ce are. Îi pompau medicamente, doar-doar s-o face mai bine. Stătea cu maică-sa (are 36 de ani), nici vorbă de vreo altă prezenţă feminină în viaţa sa, nici de bani, nici de timp liber, nici de nimic. „Da’ nu-i stres!“, aşa zicea.

Cruciada antistres

Priviţi calupurile publicitare ale televiziunilor. Garantat, din 10 reclame, cel puţin două promovează un produs pentru „lupta împotriva stresului“. Chiar aşa se spune: „Luptă împotriva stresului!“, ca într-o cruciadă. Iar emisiunile televizate, articolele din ziare şi reviste, discuţiile pe care le auzim în jur, toate comunicând ceva, într-o formă sau alta, despre cum să ne detensionăm nu fac decât să confirme că stresul a depăşit demult graniţa unor manifestări medicale, devenind organizatorul unui stil de viaţă.

Suntem invitaţi să mâncăm şi să bem apă la intervale precise de timp, să consumăm anumite fructe şi legume şi să ne comportăm într-un anumit fel, cu un singur scop: să eliminăm stresul. Tensiunea a devenit duşmanul invizibil, cel care ne aşteaptă la fiecare colţ, când suntem mai puţin vigilenţi. Până şi tratatele despre cauzele bolilor de tot felul par a fi resimţit şocul. Puţine afecţiuni, grave sau nu, mai putem găsi, despre care să nu ni se spună că au legătură directă cu gradul în care suntem stresaţi.

Veţi spune, poate, că nu e atât de grav şi că oamenii au discernământ, că-şi pot da seama când cineva încearcă să-i manipuleze. Ei bine, nu-i chiar aşa. Potrivit unor date de piaţă făcute publice, în februarie 2014, vânzările de pastile împotriva stresului au atins în România 53 de milioane de lei, adică aproximativ 12 milioane de euro pe an. Iar categoria antistresantelor câştiga tot mai mult teren în industria farma, „în condiţiile în care mai bine de 10% din vitaminele şi suplimentele care se vând în România sunt antistres“, se preciza în comunicatul companiilor farmaceutice.

Industrie pentru relaxare

Industria ce produce medicamente împotriva stresului este doar o bucată a aisbergului. În România se luptă din greu cu tensiunea mentală, individual, ajutat de doctori, după ureche sau cu instructor personal. Se comercializează ceaiuri din plante cu nume pe care abia le poţi pronunţa, se folosesc remedii din China antică, se fac meditaţii, acasă, masaj chiar şi la serviciu (da, vin unii care-ţi fac masaj pe scaunul de la birou).

Sunt oameni, veţi vedea în continuare, care compun muzică şi texte pentru sesiuni de meditaţii. Alţii scriu cărţi, un fel de „20 de paşi ca să nu mai fii stresat“. Dacă te duci într-un Plafar şi ceri ceva împotriva stresului, vei primi broşuri, cărţi groase şi o tonă de mostre cu produse despre care nici nu ştiai că există.

Stresul a devenit, aşadar, o industrie în România. Un „cuvânt-cheie“, cum li se spune în presă expresiilor folosite în descrierea unui text, pentru a atrage mai mulţi cititori. Un brand în sine, ar spune cei care lucrează în publicitate. „Stresul vinde“, iată cum ar putea fi enunţat unul dintre principiile comerciale ale lumii în care trăim. Cine sunt aceşti oameni care dau indicaţii (benevol sau contra unor sume de bani) celor stresaţi, cum să redevină „oameni normali“? Şi, mai ales, în ce măsură aceşti bani „ne vindecă“ sau dau şi mai mult frâu liber nervilor cotidieni?

12 milioane de euro este suma anuală cheltuită de români pe pastile contra stresului.

Cum să meditez corect? Citeşte aici şi plăteşte! 
Cristi Ştefan (foto), din Bucureşti, a înţeles. A înţeles câteva dintre ingredientele din care este construit omul modern. A înţeles că acest personaj colectiv aleargă toată ziua. După ce, nici el nu ştie foarte bine.

A mai înţeles că omul modern îşi face griji: că nu are bani destui, că ar putea să se îmbolnăvească de la stilul de viaţă în viteza a 4-a, că-i este frică de o concediere (ce ar putea echivala cu falimentul personal şi al familiei).

În fine, Cristi Ştefan (care se prezintă ca „fondator alcrististefan.com“) a înţeles că acest personaj, reprezentativ pentru modul în care lumea funcţionează astăzi, ar face orice pentru a se simţi mai bine. Orice necesită timp puţin şi efort aproape egal cu zero, desigur.

OK, deci timp nu prea avem, bani ar mai fi, intenţiile sunt bune, iar ideea că trebuie să fim sănătoşi este la mare preţ. Ce este de făcut? Păi, ai putea, de exemplu, să ieşi, preţ de câteva minute, din lumea asta agresivă în care eşti obligat să funcţionezi, chiar de pe canapeaua din sufragerie. Cum? Prin meditaţie, evident!

Argumentaţia anterioară pare însă insipidă, în comparaţie cu cea a lui Cristi Ştefan. Urmăriţi un exemplu de înşiruire a unor termeni-cheie, numai buni ca să te facă să-ţi dai seama că suferi de o problemă, însă există, desigur, şi o rezolvare la îndemână.

„Ai doar de câştigat dacă o faci! Trăim într-o lume în care atenţia noastră este distrasă la fiecare moment, uităm să mai trăim, uităm să ne mai bucurăm de viaţă. Fugim, din ce în ce mai repede, dar nu ştim unde trebuie să ajungem. Tot timpul facem lucruri, tot timpul avem ceva de făcut. Viaţa nu înseamnă doar să faci. Viaţa înseamnă să te bucuri, să te relaxezi, să simţi că exişti. Nu eşti o maşinărie, eşti om. Ai nevoie de o clipă de linişte, o clipă în care să trăieşti în prezent, fără să îţi pară rău de trecut, sau să te îngrijoreze viitorul, acea clipă o poţi obţine prin meditaţie!“, ne-a declarat Ştefan. Nu-i aşa că v-a captat atenţia?

Iată cum „găseşti răspunsuri“

Acest tip de discurs este unul deja „clasicizat“ astăzi. Pare desprins din cuvântările motivaţionale, construite pe o structură simplă: pentru fiecare problemă există o soluţie, iar acea soluţie stă în tine. În cazul lui Cristi Ştefan, soluţia este meditaţia. Potrivit acestuia, printre beneficiile meditaţiei se numără „relaxarea, o stare de calm ce te va însoţi toată ziua, capacitatea de a te concentra mai bine asupra unui obiectiv, îmbunătăţirea memoriei, reducerea tensiunii arteriale“ şi, în fine, ceva mai generic, „te ajută să găseşti răspunsuri“.

Şi cum este mai uşor să realizezi toate aceste obiective, decât să te aşezi într-o cameră luminată, să opreşti toate sunetele care interferează,  şi „să observi cum aerul îţi intră şi îţi iese prin nări“? Apoi, pentru fiecare inspiraţie şi expiraţie să numeri câte o unitate, şi să faci asta până ajungi la cifra 8? „Pe mine mă calmează, îmi dă o stare aşa, zen, mă ajută să gândesc mai clar, să fiu prezent“, explică Cristi Ştefan.

Reţetarul fericirii

Prezent, unde? Păi, în lumea asta, evident. Pentru că meditaţia nu este niciodată văzută ca un act individual – mă aşez pe canapea, meditez, mă simt mai bine. Nu, ca să devină cu adevărat eficientă, meditaţia este scoasă dintr-un banal context de cauză-efect (nu mă simt bine, deci fac asta ca să-mi revin) şi transferată către unul dintre cuvintele-cheie ale vremurilor noastre: „stil de viaţă“. Abia astfel oamenii îşi pot da seama cât de mare nevoie au de ea. Aşa se face că explicaţiile lui Cristi Ştefan despre beneficiile meditaţiei sunt însoţite de sute de poze cu mesaje optimiste, motivaţionale. Le ştiţi, sunt cele pe care le mai puteţi vedea pe Facebook: citate din filosofi, poze romantice, fotografii cu copii, reţete de reuşită, toate însoţite de câte un text lacrimogen.

„Limita nu este cerul, limita este în minte“, „Viaţa e ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ţi menţine echilibrul, trebuie să continui să mergi înainte“, sau „Cei care urmează mulţimea se pierd, de obicei, în ea“, iată doar câteva dintre sfaturi, însoţite de sute de like-uri şi share-uri.

În acest fel, meditaţia depăşeşte graniţele unui simplu proces de relaxare şi devine un ingredient esenţial în reţeta unei vieţi fericite. Iar asta nu e simplu de obţinut şi, în niciun caz aşa, cu una, cu două, printr-un text sau câteva sfaturi.

Nu, pentru asta trebuie să faci următorul pas. Iar în acest caz, următorul pas este o carte. „Simplu“ se numeşte creaţia lui Cristi Ştefan, şi este prezentată ca „înglobând sute de idei în 222 de pagini“, idei care „te vor ajuta în dezvoltarea ta personală şi te vor ridica deasupra celorlalţi“. Ce să faci ca să reuşeşti astfel? Păi, e simplu. Plăteşte 5,61 de dolari. Eşti norocos, e la reduceri. Înainte costa 8,61 de dolari.

Nu eşti o maşinărie, eşti om. Ai nevoie de o clipă de linişte, o clipă în care să trăieşti în prezent.
Cristi Ştefan, trainer

Relaxarea la serviciu: acea cameră întunecoasă
Ce te faci când eşti atât de prins, că nici de citit o carte nu mai ai timp? Păi, se ocupă angajatorul ca să fii relaxat şi funcţional. O bună parte din marile corporaţii din Bucureşti, cu sute de mii de angajaţi, au deschis aşa-numitele „săli de relaxare“.

O astfel de încăpere arată cam aşa: e semiîntuneric, e dotată cu o canapea sau un fotoliu şi nişte muzică, note care se preling suav din boxe. Tu, angajată la corporaţia respectivă, 28 de ani, program zilnic agitat, faci o pauză de 10 minute, te ridici de la calculator, intri acolo, te aşezi şi meditezi. Când ieşi, eşti ca nouă, numai bună de muncă.

Aşa arată salonul de relaxare al unei corporaţii din Bucureşti

Situaţia poate părea stânjenitoare, însă: e o uşoară ciudăţenie aici, să te plimbi pe coridoarele clădirii unde lucrezi şi să vezi pe cineva, într-o cameră întunecoasă, stând singur, cu ochii închişi. Pentru a capta interesul întregii echipe şi a-i pune să lucreze „în spirit comun“ pe toţi angajaţii, marile corporaţii le-au mai rezervat acestora o surpriză grozavă. Masaj de relaxare, direct la serviciu. Adică, periodic, nişte oameni, pricepuţi la masaj, închiriază o sală în clădirea unde lucrezi. Tu eşti anunţat pe e-mail, printr-o „comunicare“. Te ridici de la birou, te duci în sala respectivă şi oamenii aceia te pun pe picioare imediat.

Senzaţia e grozavă, desigur. Dacă nu ar fi însoţită de două mici dezavantaje. Primul e că, odată terminată şedinţa, te întorci tot la calculator şi vine iarăşi stresul peste tine. Ce e de făcut? Normal, o altă şedinţă de masaj. Dar aici intervine a doua problemă. Nu mai e gratuită. Primeşti o carte de vizită (eventual şi un voucher, să „te bucuri de reduceri“) şi începi să scoţi bani din buzunar. Cea mai ieftină şedinţă de acest fel este undeva la 50 de lei. Dacă ai noroc.

Instrucţiuni de meditaţie: „Ascultă comenzile mele vocale…“
„Probabil că te-ai săturat de câte ori ţi se spune: «Relaxează-te!!!». De parcă cel care îţi spune ştie el să se relaxeze mai bine!“ Aşa îşi începe discursul Marius Simion, master trainer şi fondatorul proiectului NLP Mania, prezentat ca fiind „cel mai cunoscut blog de dezvoltare personală prin Programare Neuro-Lingvistică din România“.

Simion dă chiar şi o listă a simptomelor care ar trebui să te îngrijoreze într-o asemenea măsură încât să simţi nevoia de a te detensiona mental. Să le enumerăm: ai pulsul mai rapid decât ar fi normal, ai senzaţia că unele persoane au ceva cu tine, crezi că nu îţi poţi controla gândurile, te simţi iritat din mici fleacuri, îţi vine să spargi obiecte, simţi nevoia necontrolată să fumezi sau să mănânci. Astea sunt numai în prima categorie.

Urmează a doua: ai anumite gânduri de care nu poţi să scapi, ai probleme cu somnul şi la trezire te simţi obosit („obosit“ e scris îngroşat), ai respiraţia scurtă şi rapidă, ai muşchii abdominali tensionaţi des, ai probleme ale tractului digestiv şi, în sfârşit, ai dureri de cap mai des decât de trei-patru ori pe an. Ei bine, cum am bifat mai mult de cinci dintre afirmaţiile anterioare, m-am autoinclus în ceea ce Marius Simion denumeşte prin categoria „să ai nevoie să înveţi să te relaxezi“.

Soluţiile, „ca bulele de aer“

Cum am ajuns însă să fiu aşa de stresat? „Există o legătură foarte strânsă între respiraţie şi relaxarea ta mentală şi emoţională. Când eşti presat, când eşti în criză de timp cu un proiect neterminat, respiraţia devine scurtă şi rapidă, agitată. Respiri numai cu partea de sus a plămânilor, nu mai faci deloc respiraţie profundă – abdominală. Dacă respiraţia este liniştită, mintea este şi ea liniştită. Atunci când respiraţia este agitată şi rapidă, transmitem creierului un mesaj de pericol“, explică Marius Simion.

Potrivit acestuia, contrar a ceea ce am fi putut să credem, adevăratele soluţii îţi vin atunci când ai puţine gânduri. De ce asta? „Pentru că soluţiile nu vin prin gândurile noastre, ci apar ca bulele de aer într-un pahar cu apă minerală – tocmai din subconştientul nostru.“ Singura soluţie ar fi astfel detaşarea de lumea înconjurătoare. Golirea creierului. Limpezirea gândurilor. Deci, meditaţia.

Lumină puţină, perdele verzi

Bun, deci cum să meditez corect? Marius Simion ne încurajează: e simplu, o poţi face singur acasă, nu durează mult şi are beneficii extraordinare. Schematic, aceştia sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgi ca să poţi avea parte de o meditaţie „ca la carte“.

Mai întâi, trebuie să-ţi acorzi 15-20 de minute libere, în fiecare zi. „Face toţi banii pe termen mediu şi lung“, afirmă autorul. Apoi, să te închizi în cameră, fără telefoane, calculatoare, televizoare şi radiouri pornite. Doar tu, cu tine însuţi. „Poţi face asta şi în autobuz sau metrou, cu condiţia să ai căşti pe urechi şi să te detaşezi de totul“, spune Simion. Inclusiv de faptul că în jurul tău sunt zeci de oameni, că se întâmplă lucruri.

Căştile nu servesc ca să asculţi muzică la radio, ci pentru a audia un fişier mp3, realizat chiar de Marius Simion, în care câteva acorduri de muzică de meditaţie sunt însoţite de ceea ce el numeşte „comenzile mele vocale“.

Camera în care va avea loc sesiunea de meditaţie trebuie să fie la o temperatură numai bună, în aşa fel încât să-ţi permită să porţi „haine lejere“. Luminozitatea trebuie să fie una mai degrabă slabă (o singură veioză aprinsă) şi cum, spune autorul, există anumite nuanţe cromatice care încurajează o meditaţie reuşită, ar fi bine ca perdelele sau culoarea luminii din spaţiu să fie verde sau albastră.

Ai ajuns până în acest punct. Ai trecut cu bine peste etapa pregătirilor. Urmează meditaţia propriu-zisă. Aceasta presupune existenţa unei persoane (tu însăţi), detaşată de lumea din jur, ascultând un fişier audio de relaxare.

„Îl simţi greu, îl simţi moale“

Muzica de meditaţie folosită de Marius Simion este o combinaţie de sunete tratate electronic şi acorduri simple de pian şi vioară. Minore, adică ceva mai delicate. Peste acestea se suprapune vocea povestitorului, dându-ţi indicaţii, pas cu pas: „Aşază-te pe un scaun. Ţine-ţi spatele drept“, te îndeamnăSimion (foto).

După aproximativ un minut, eşti rugat să elimini „gândurile negative şi să le reţinem pe cele pozitive, care îţi fac plăcere“. Următorul pas este să-ţi urmăreşti inspiraţia şi expiraţia, timp de câteva momente, fără a te gândi la altceva. De aici, atenţia trebuie îndreptată către talpa piciorului stâng şi la „senzaţiile pe care aceasta ţi le transmite“. „Imaginează-ţică talpa este moale, ca şi cum cineva ţi-ar face un masaj“, te îndeamnă Simion.

Treptat, masajul urcă şi tot urcă. Gleznă, gambe, masajul urcă încetişor pe corp.

Ca să scurtăm un pic povestea, cam aceasta este schema de urmat: îţi simţi relaxate, treptat, diverse părţi ale corpului (gambele, mâinile, omoplaţii, capul), după care îţi închipui zonele respective ca şi cum ar fi stimulate de un masaj de relaxare grozav. „În acest moment, capul nostru este complet relaxat“, spune Simion, în momentul în care instrucţiunile au ajuns la părţile superioare ale corpului uman.

„Simţi corpul complet relaxat, îl simţi greu, îl simţi moale“, explică povestitorul, anunţând, indirect, apropierea momentului în care masajul se apropie de sfârşit.

În fine, eşti anunţat că pluteşti, lăsat vreo două minute în vâltoarea „curenţilor“, apoi invitat să „mişti degetele de la mâini şi de la picioare“ şi să deschizi ochii. Gata! Lungimea fişierului mp3: 16 minute şi 47 de secunde.

Există şi posibilitatea ca metoda asta să nu funcţioneze. Se poate întâmpla inclusiv asta. Nu dispera, însă. Marius Simion ţine conferinţe, cursuri, seminarii, în ţară, dar şi în străinătate (spre exemplu, în Grecia). Plăteşti taxa de înregistrare, drumul încolo, cazare, plus intrările pe la conferinţe şi cursuri şi poţi afla în direct cum să meditezi. Spre exemplu, pentru a participa la un curs alternativ despre „Cum să ai o relaţie de cuplu care nu moare niciodată“, organizat în însorita staţiune elenă Katerini, între 28 iulie şi 4 august, scoţi din buzunar 1.880 de lei.

Poţi face meditaţie şi în autobuz sau metrou, cu condiţia să ai căşti pe urechi şi să te detaşezi de totul.
Marius Simion, master trainer şi fondatorul proiectului NLP Mania

În spatele lui „Sunt stresat!“ se află o industrie
Poate părea o mică prostie, un mod de a ne alinta în prezenţa celorlalţi când ceva nu merge bine în viaţa noastră sau când am avut vreo zi mai proastă: „Vai, ce stresat(ă) sunt!“. De fapt, stresul este o treabă cât se poate de serioasă. „Ritmul alert al desfăşurării activităţilor, responsabilităţile de la locul de muncă, nevoia de a găsi un echilibru în viaţă, încercarea de a găsi un sens al propriei existenţe sau relaţiile proaste cu cei din jur, toate acestea pot fi cauze frecvente ale stresului“, ne-a explicat psihoterapeutulAndreea Matauan (foto), de la Medicover şi expert în terapia ABA (tratamentul afecţiunilor din spectrul autist).

Ce efecte are stresul

Stresul există, este recunoscut de medici, dar dificil de transformat în verdict. Diagnosticul constă, în general, în teste elementare, un EKG, de exemplu, monitorizarea zilnică a tensiunii arteriale, analize de sânge etc.

Din punct de vedere medical, stresul este văzut ca un dezechilibru al organismului. Efectele diferă, de la uşoare (perioade proaste, de agitaţie, insomnii, stări mai nervoase decât de obicei), până la lucruri mult mai serioase: pierderea părului, probleme dentare, afecţiuni ale pielii, probleme de memorie sau imunitate redusă, afirmă Andreea Mantauan.

Ce pot face doctorii în acest caz? Te pot trimite la un control psihologic şi îţi pot recomanda calmante. Problema cu aceste medicamente este însă că dau dependenţă, într-un interval de timp extrem de scurt. Iar oamenii ştiu asta, au aflat-o unii de la alţii.

Aşa se face că tratamentul de acasă al stresului are loc, de cele mai multe ori, printr-un drum la Plafar sau cumpărând una din numeroasele mărci de vitamine şi minerale prezentate, în fiecare seară, în calupurile publicitare ale televiziunilor. Sau, pur şi simplu, cumpărând orice tabletă, sirop, picături sau prafuri ce conţin pe etichetă cuvântul „Stres“, precedat de o negaţie.

Ne tratăm cu orice

Dacă veţi avea curiozitatea să aflaţi ce vă ajută contra stresului, veţi constata că nu există fruct sau legumă care să nu fie prezentată ca „utilă“. Internetul este plin de combinaţii de plante cu nume imposibile şi produse de consum ce variază de la bostan la fistic. În orice Plafar aţi intra, veţi constata că cel puţin trei sferturi dintre produsele scoase la vânzare sunt bune sau „ajută şi la“ combaterea stresului. Cereale, plante, siropuri, unele aduse din India sau China, altele făcute de nu ştiu ce băbuţă din Maramureş, luaţi-le şi puteţi redeveni calm, se spune.

Moda naturistă a cuprins şi farmaciile, unde o persoană care vine plângându-se de o stare de agitaţie ceva mai pronunţată are toate şansele să iasă de acolo cu o pungă plină de produse pe bază de plante.

Potrivit datelor oficiale, furnizate în 2013 de Ministerul Sănătăţii, gama de produse destinate combaterii stresului a devenit de cinci ori mai mare, în ultimii doi ani. Principala explozie a avut loc în cazul pastilelor pe bază de plante. Ceea ce arată, nu-i aşa?, că şi atunci când ia pastile cu pumnul ca să nu mai fie stresat, românul tot la sănătatea proprie se gândeşte.

Sursa