Test - demoPrevious Article
Ministerul Sănătății va finanța construirea în România a patru bănci de multițesut și celule, acestea urmând să corespundă celor mai ridicate standarde din Europa.Next Article

Asociatia Medicilor de Familie Mures

Something went wrong with the connection!

Care este strategia noului presedinte al Colegiului Medicilor din Romania ?

Line Spacing+- AFont Size+- Print This Article
Care este strategia noului presedinte al Colegiului Medicilor din Romania ?
Related Articles

”Este un mandat foarte scurt, până în decembrie, ne-a declarat dr. Gheorghe Borcean, când vor avea loc alegeri generale în CMR. Ca urmare, nu putem decât să continuăm proiectele începute în mandatul prof. Astărăstoae. De exemplu,  parteneriatele pe care CMR le-a dezvoltat cu organizațiile de pacienți sau cu alte asociații din societatea civilă. Evident, vom sprijini medicii care se confruntă cu probleme, vom interveni în cazurile punctuale care apar. Vom continua demersurile pentru schimbarea statutului medicului, de funcționar public, dar acesta este un efort pe termen lung, necesită multe dezbateri. Legea de aprobare a ordonanței potrivit căreia medicul nu este funcționar public a fost promulgată în 2014. Dar, pe de altă parte, există decizia ICCJ, care are valoare de lege și stabilește că unii medici au această calitate.

Aș vrea să fac o distincție importantă: nu despre mult blamata plată informală este vorba, nu despre răspunderea penală pentru cei care primesc bani pentru actele medicale. Chiar dacă ar exista condiții economice pentru creșterea de zece ori a salariilor, iar nevoia unor plăți suplimentare nu s-ar mai pune, tot rămâne important ca medicii să nu fie funcționari publici. Nu este bine pentru pacienți ca medicul să se fie subordonat al statului, să reprezinte interesele statului, nu pe ale pacientului”.

Strategia: evitarea conflictului, obținerea consensului

Care va fi strategia folosită în atingerea obiectivelor, l-am întrebat pe noul președinte al CMR? ”Dacă obiectivele rămân, cel puțin până în decembrie aceleași, ca notă personală vreau să promovez deschiderea spre colaborarea cu ceilalți actori sociali, a răspuns dr. Borcean. Nu agreez conflictul, nu o să mă vedeți în dispute televizate sau confruntări. Răspund, explic, intervin, dar nu mă voi lăsa antrenat în conflicte de acest tip. Cred că putem obține mai mult prin dialog și cooperare. De la înființarea Colegiului, am condus un departament unde potențialul conflictual este imens. Au fost sute de cazuri de medici sancționați, unii chiar și cu pierderea dreptului de practică, dar pentru că s-a acționat în limita regulamentului și a legii, pentru că am explicat și discutat deciziile, toți au înețeles și respectat hotărârile, nu a fost niciun scandal”.

Gheorghe Borcean a fost ales vineri în funcția de președinte de către Biroul CMR, după ce prof. Vasile Astărăstoae și-a dat demisia. În funcția de vicepreședinte, eliberată de  dr. Borcean,  a fost ales prof. Mircea Cinteză.  Dr. Borcean a fost vicepreședinte al CMR, de la înființare, și a condus Departamentul de Jurisdicție Profesională, care validează sancțiunile pe care le primesc medicii.

Sursa

0 Comments

No Comments This Article Has No Comments Yet

Sorry, either someone took all the comments and ran away or no one left any in the first place !

But You can be first to leave a comment !

Leave Your Comment

<

*

Banner

Facebook

Aboneaza-te aici

Banner

INFORMATII UTILE

Reclamatii

 

 

 

STIRILE ZILEI

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.

Umilinta de a profesa ca medic in Romania.   0

read more
Top şase afecţiuni de care poţi scăpa cu laser, iarna

Top şase afecţiuni de care poţi scăpa cu laser, iarna   0

read more
Un copil cu tumoare pe creier, care avea şi gripă, a murit la Spitalul “Grigore Alexandrescu”

Un copil cu tumoare pe creier, care avea şi gripă, a murit la Spitalul “Grigore Alexandrescu”   0

read more
Bani din programele de sănătate la privat. Ministru: „De câte ori se modernizează ceva în medicină se scoate fantoma privatizării”

Bani din programele de sănătate la privat. Ministru: „De câte ori se modernizează ceva în medicină se scoate fantoma privatizării”   0

read more
Călătorii din mijloacele de transport din Bucureşti vor primi de la controlori măşti sanitare

Călătorii din mijloacele de transport din Bucureşti vor primi de la controlori măşti sanitare   0

read more
Streinu-Cercel: Nu știu cum se face că de fiecare dată oamenii se sperie de gripă când vine sezonul de gripă. Să se sperie în aprilie!

Streinu-Cercel: Nu știu cum se face că de fiecare dată oamenii se sperie de gripă când vine sezonul de gripă. Să se sperie în aprilie!   0

read more
Streinu-Cercel: Focarul e un punctişor pe harta Chinei. Riscul ca virusul să ajungă în România e substanţial redus

Streinu-Cercel: Focarul e un punctişor pe harta Chinei. Riscul ca virusul să ajungă în România e substanţial redus   0

read more
Sfatul specialistului, dr. Denisa Nica, medic primar obstetrică-ginecologie: De ce este important dublul test în sarcină?

Sfatul specialistului, dr. Denisa Nica, medic primar obstetrică-ginecologie: De ce este important dublul test în sarcină?   0

read more
Accesul în spitale este restricţionat din cauza gripei, dar cu 10 lei orice uşă se deschide. “Cum merge-n stânga, merge şi-n dreapta”

Accesul în spitale este restricţionat din cauza gripei, dar cu 10 lei orice uşă se deschide. “Cum merge-n stânga, merge şi-n dreapta”   0

read more
Cât ne costă kit-ul minim de prevenţie a virozelor în călătorie

Cât ne costă kit-ul minim de prevenţie a virozelor în călătorie   0

read more
Proiect: Vaccinarea, obligatorie din februarie. Situația în care părinții primesc o amendă astronomică

Proiect: Vaccinarea, obligatorie din februarie. Situația în care părinții primesc o amendă astronomică   0

read more
Adrian Streinu-Cercel: Ce vedem noi astăzi este rezultatul unui malpraxis cu natura. Carantina, ineficientă la milioane de oameni

Adrian Streinu-Cercel: Ce vedem noi astăzi este rezultatul unui malpraxis cu natura. Carantina, ineficientă la milioane de oameni   0

read more
Spitalele private ar putea accesa oricând fondurile statului pentru programele de sănătate

Spitalele private ar putea accesa oricând fondurile statului pentru programele de sănătate   0

read more
Florin Cîţu, la Digi24: Când încerci să muţi un funcţionar public, intră imediat în concediu medical. Cum îşi asumă medicii asta?

Florin Cîţu, la Digi24: Când încerci să muţi un funcţionar public, intră imediat în concediu medical. Cum îşi asumă medicii asta?   0

read more
Un bărbat care a venit la Spitalul din Alba Iulia cu durere de gât a murit la urgenţă. Camerele video au surprins intervenţia medicilor

Un bărbat care a venit la Spitalul din Alba Iulia cu durere de gât a murit la urgenţă. Camerele video au surprins intervenţia medicilor   0

read more
„O femeie din şase,
de peste 50 de ani, are tiroidită autoimună“

„O femeie din şase, de peste 50 de ani, are tiroidită autoimună“   0

read more
Drama cuplurilor nevoite să meargă în străinătate pentru a face copii, din cauza unei legi care îi sperie pe medici

Drama cuplurilor nevoite să meargă în străinătate pentru a face copii, din cauza unei legi care îi sperie pe medici   0

read more
Dieta care vindeca depresia. Ce spun nutriţioniştii

Dieta care vindeca depresia. Ce spun nutriţioniştii   0

read more
Amestecul puternic care te ajută să scapă de răceala într-o zi

Amestecul puternic care te ajută să scapă de răceala într-o zi   0

read more
Accesul vizitatorilor în Institutul „Matei Balș”, restricționat din cauza gripei

Accesul vizitatorilor în Institutul „Matei Balș”, restricționat din cauza gripei   0

read more
Bărbat târât pe hol şi dat afară cu mătura din Spitalul din Reşiţa. Conducerea face anchetă

Bărbat târât pe hol şi dat afară cu mătura din Spitalul din Reşiţa. Conducerea face anchetă   0

read more
Medicii avertizează: Atenție la pericolul din aparatele de cafea de acasă

Medicii avertizează: Atenție la pericolul din aparatele de cafea de acasă   0

read more
După ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie: „Este o necesitate și o urgență”

După ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie: „Este o necesitate și o urgență”   0

read more

Arhiva

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

ADT Healthcare offers free help and assistance to people suffering from drug and alcohol addiction. Contact: 0800 088 66 86

adt-logo
Seo wordpress plugin by www.seowizard.org.