Norme Coca 2023 - 2024

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va trebui să îşi schimbe politica şi să plătească serviciile medicale în funcţie de rezultatul acestora, nu în funcţie de volum, astfel încât medicul de familie să se simtă motivat să descopere anumite afecţiuni în stadiu incipient, a declarat, sâmbătă, la Târgu Mureş, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi.

„Casa de Asigurări va trebui să îşi schimbe politica. CNAS trebuie să plătească pe serviciu, pe rezultat. Ai descoperit un cancer din cele cinci care pot fi descoperite în stadiul tratabil, îţi dau o sumă motivantă ca să îl descoperi şi pe al doilea. Nici măcar programele de screening nu vor rezolva această problemă. Dacă interesul medicului de familie nu va fi motivat în acest sens, nu va fi determinat să acţioneze în acest sens, atunci nu vom obţine rezultate. În politica de sănătate trebuie să merg pe rezultat. Unde am o problemă? La cancere, pentru că prevalenţa cancerului este sub nivelul mediei europene, dar mortalitatea este peste nivelul mediei europene. Înseamnă că am un rezervor foarte mare de pacienţi pe care nu-i cunosc şi care apar şi mor înainte ca eu să mai pot să fac ceva”, a susţinut Vasile Cepoi, care a participat la Conferinţa Naţională de Farmacoeconomie şi Management Sanitar.

El a precizat că obiectivul pe care îl propune prin standardele pentru medicii de familie este acela de a se reveni la medicina omului sănătos, „care ar trebui să fie principala activitate a medicului de familie”, în sensul cunoaşterii expunerii pacienţilor la factori de risc.

„Aceasta este componenta principală care s-a pierdut, asta trebuie să facă medicul de familie. Medicul de familie care scrie o trimitere, dă o reţetă nu mai este medic de familie. Prin aceste standarde, asta urmărim: ce să facă medicul de familie. Se discută despre faptul că noi iradiem doar 14% dintre pacienţii cu cancer. Dacă astăzi, cu crenguţa fermecată am face să avem centre de radioterapie suficiente să-i iradiem pe toţi, tot nu am obţine niciun rezultat. Pentru că peste 60% dintre pacienţii care ajung la medic sunt deja în faze depăşite, deci vorbim despre paliaţie, nu vorbim despre tratament”, a subliniat Vasile Cepoi.

În opinia sa, trebuie găsită o modalitate ca medicul de familie să depisteze cazurile cu risc de apariţie a unor cancere, măcar pentru cele cinci tipuri care sunt depistabile din vreme – de sân, de col uterin, de colon, de prostată şi de piele.

Vasile Cepoi a precizat că limitarea numărului de consultaţii pe zi pentru medicii de familie nu a adus niciun beneficiu. „Motivul pentru care s-a luat această măsură a fost că prin aceasta s-ar reduce consumul nejustificat de medicamente. Nu s-a întâmplat acest lucru, în schimb s-au întâmplat alte efecte secundare, care, în loc să îmbunătăţească, au înrăutăţit”, a arătat preşedintele ANMCS.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro