Norme Coca 2023 - 2024

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a vorbit, marți, despre corupția din sistemul medical și despre impactul pe care îl are asupra întregii societăți, potrivit Mediafax.

„Corupţia ucide şi acest lucru nu este nicăieri mai evident decât în sănătate. Corupţia slăbeşte, dar nu în modul în care ne-am dori cu toţii din când în când, ci ne slăbeşte pe cei mai slabi dintre noi. Corupţia slăbeşte societatea nostră în ansamblu şi corupţia slăbeşte statul, iar un stat slab este unul care nu construieşte spitale, nu asigură medicamente, nu asigură salarii decente, nu asigură condiţii decente pentru pacienţi şi pentru medici, nu-şi protejează medicii şi pacienţii de abuzuri”, a declarat Vlad Voiculescu, marți, la prezentarea Strategiei naţionale anticorupţie 2016-2020.

Vorbind despre „plicul" dat medicilor, ministrul Sănătății a precizat că salariile personalului medical tebuie mărite. „Dincolo de nuanţele legale aş vrea să vorbesc despre cauzele plicului. Nu poţi să vorbeşti despre cauzele plicului fără să vorbeşti de salariile relativ mici ale personalului medical. Un pas important s-a făcut prin ordonanţa de guvern recentă, dar procesul trebuie continuat. Salariile personalului medical trebuie mărite. Din punct de vedere moral plicul e nimic altceva decât un abuz, un abuz împotriva celor mai slabi ca noi, un abuz împotriva noastră, a tuturor, atunci când suntem cel mai vulnerabili”, a adăugat Vlad Voiculescu....citeste mai departe 

 

Sursa

 

Autor Roxana Petre 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro