Norme Coca 2023 - 2024

Din 2014, cazurile de malpraxis se vor rezolva, în mod obligatoriu, pe cale amiabilă, în cel mult şase luni de la momentul în care pacientul semnalează greşeala medicală, potrivit proiectului noii legi a malpraxis-ului.

Tot din 2014, statul va plafona despăgubirile morale care vor fi acordate pacienţilor mutilaţi. Concret, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Justiţiei vor stabili prin Ordin comun sumele maxime, cu titlu de daune morale, acordate pacienţilor vătămaţi în urma unui malpraxis. Cele două ministere vor stabili nişte limitele rezonabile ale despăgubirilor care vor fi acordate pacienţilor şi vor stabili condiții unitare de acordare a daunelor morale, se arată în proiectul noii legi a malpraxis-ului.

Precizăm că sumele stabilite până acum de instanțe, cu titlu de daune morale, acordate pacienţilor mutilaţi în urma unui malpraxis sunt foarte diferite, uneori foarte mari, aşa cum veţi vedea în continuare, şi "depășesc nu numai posibilitățile cadrelor medicale responsabile, ci și ale spitalelor și organelor administrației publice centrale și locale care administrază aceste instituții, existând riscul de apariție a blocajelor financiare în domeniul sanitar. Lipsa de predictibilitate a sumelor acordate ca daune morale este un factor important în excludere lor din contractele de asigurări", susţin autorii proiectului de lege a malpraxis-ului care va intra în vigoare în 2014.

Ce daune obţin, de obicei, avocaţii care asistă pacienţi mutilaţi în urma unui malpraxis

Avocatul Mihai Costachespecializat în malpraxis medical, a obţinut pentru pacienţii reprezentaţi în dosare de malpraxis daune cuprinse între 5.000 de euro şi 100.000 de euro.

"În privinţa dosarelor soluţionate deja, prin negociere directă cu medicii sau unităţile medicale (până în acest moment doar unităţile private fac aceste negocieri), sumele sunt globale, în sensul că nu se negociază separat daune materiale sau morale, ci o suma care să satisfacă ambele părţi. Nivelul lor începe de la 5.000 euro şi  ajunge până la un maxim de 100.000 euro", a spus pentru ECONOMICA.NET Mihai Costache, avocat specializat în malpraxis.

Sumele cele mai mari (daunele) se ating pentru vătămările corporale grave, soldate cu pierderea unui organ, sluţirea sau pierderea unui simţ sau pentru cazurile în care procedurile medicale reparatorii sunt efectuate în străinătate şi deci mult mai scumpe decât cele din România, ne-a explicat avocatul Mihai Costache, specializat în malpraxis medical.

Pentru ce greşeli medicale pacienţii obţin, de obicei, daune mai mari

"Cazurile de malpraxis sunt cele generate de proceduri medicale reparatorii (operaţiile estetice) şi, în general, cele care implică proceduri chirurgicale. La ele mai adaug şi diagnosticele eronate care determină în viitor proceduri medicale costisitoare pentru vindecare (de exemplu, o tumoare nediagnosticată la termen determină proceduri chirurgicale costisitoare după o perioadă de timp în care tumoarea se dezvoltă). Există şi cazurile în care aceste tumori nu se mai pot opera, ceea ce înseamnă daune mai mari pentru pacient", a adăugat avocatul Mihai Costache.

Cele mai mari daune obţinute de avocatul Marius Vicenţiu Colţuc într-un proces de malpraxis se ridică la 50.000 euro

Pentru procesele de malpraxis aflate pe rolul instanţelor, daunele solicitate de avocatul Marius Vicenţiu Colţuc încep de la 10.000 de euro şi ajung la 80.000 de euro.

"Nu ne-am aşteptat să apară acest boom de solicitări cu sume acestea aşa de mari, din ultimii doi-trei ani, dar acum vin sentinţele definitive de la Curtea de Apel. Asiguratorii acoperă prin poliţă acum 62.000 de euro pentru un chirurg, de exemplu, dar limita maximă poate va creşte la 100.000 sau 125.000 de euro (n. red. potrivit noului proiect de lege a malpraxis-ului), dar nu suficient de mult, pentru că atunci nu-şi va mai permite să plătească prima de asigurare nici medicul, în condiţiile salariilor din România", ne-a spus avocatul Marius Vicenţiu Colţuc.

Pacienţi operaţi din greşeală şi transfuzii greşite de sânge sunt câteva dintre cazurile de malpraxis asistate de avocatul Marius Vicenţiu Colţuc

Pacienţii pot fi victimele mai multor tipuri de erori medicale, cum ar fi un tratament stabilit greşit, erori în timpul operaţiilor chirurgicale, operaţii desfăşurate asupra unui alt pacient decât cel ce trebuia operat, transfuzii greşite de sânge, obiecte uitate in trupul pacientului, boli contractate în spital (n. red. infecţii nosocomiale), a explicat pentru ECONOMICA.NET avocatul Marius Vicenţiu Colţuc.

Daunele-record obţinute de pacienţii mutilaţi în urma unui malpraxis în instanţă

Cele mai mari daune obţinute printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă de către pacienţii mutilaţi în urma unui malpraxis se ridică la 500.000 de euro. Iată cronologia sentinţelor definitive prin care instanţa a stabilit cele mai mari daune morale şi materiale plătite pacienţilor mutilaţi în urma unui malpraxis medical.

Daune morale şi materiale de 500.000 de euro plătite de medicul Traian Ursu în solidar cu spitalul Foişor din Bucureşti unui bărbat mutilat după o operaţie de hernie de disc.
Dan Alexandru Dragomir, în vârstă de 35 de ani, a fost operat în aprilie 2005 de hernie de disc, de medicul ortoped Traian Ursu, la Spitalul de Ortopedie Foişor din Bucureşti. Operaţia a fost o premieră la vremea aceea. Intervenţia viza implantarea unei proteze discale.
După intervenţie, pacientul a rămas cu paralizie la piciorul stâng, din cauza unei greşeli medicale efectuate în timpul intervenţiei, dovedite ulterior în instanţă.
Pe 11 februarie 2009, magistraţii Judecatoriei Sectorului 2 l-au condamnat pe medicul Traian Ursu la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi l-au obligat să plătească daune de 500.000 de euro pacientului estropiat pe viaţă. Medicul Traian Ursu a fost obligat să achite şi circa 20.000 de lei cumulat către Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Institutul de Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C.C. Iliescu" şi către Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”, în care pacientul a fost tratat.

Ulterior, Tribunalul Bucureşti a decis să-i reducă pedeapsa la 9 luni cu suspendare, şi daunele la 200.000 de euro.
Pe 18 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti a decis să îl condamne pe medicul Traian Romeo Ursu la un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani, pentru vătămare corporală din culpă.
Tot atunci, instanţa a decis ca medicul acuzat şi spitalul să plătească în solidar pacientului mutilat daune morale de 400.000 de euro şi daune materiale de 100.000 de euro.
Decizia Tribunalului Bucureşti a fost atacată de către spital, de medicul judecat şi de procurori, dar fără succes.

Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti şi pe 15 noiembrie 2011 a decis definitiv şi irevocabil ca medicul acuzat şi spitalul să plătească în solidar pacientului mutilat daune de 500.000 de euro.
În aprilie 2012, Instanţa a decis printr-o hotărâre irevocabilă încuviinţarea executării silite a spitalului Foişor şi a medicului Traian Ursu pentru plata daunelor datorate pacientului mutilat.

Daune morale de 500.000 de euro plătite de medicul Sorin Pletea în solidar cu Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti
În 2003, medicul ginecolog Sorin Pletea de la Spitalul de Urgenţă din Piteşti a asistat-o pe Florina Balaş la naştere, provocându-i leziuni cervicale nou-născutului, din cauza cărora copilul a murit doi ani mai târziu.
Mama copilului ucis de malpraxis-ul lui Sorin Pletea a dat în judecată medicul şi spitalul.
În 2010, medicul Pletea a fost condamnat la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală din culpă şi i s-a interzis să mai profeseze vreme de doi ani.
Instanţa a mai decis, printr-o decizie definitivă, ca medicul Sorin Pletea să plătească în solidar cu spitalul daune morale de 500.000 de euro familiei copilului ucis de malpraxis.

Daune de 500.000 de euro plătite bărbatului mutilat de Naum Ciomu
Naum Ciomu a secţionat în trei penisul pacientului operat, în timpul unei intervenţii chirurgicale de rutină din 13 iulie 2004, de la Spitalul Clinic "Profesor Doctor Theodor Burghele" din Bucureşti (n.red. Panduri).
Bărbatul mutilat l-a acuzat pe medic de vătămare corporală din culpă.
Naum Ciomu a susţinut la proces că nu a avut discernământ când a secţionat penisul pacientului, greşeala medicală producându-se pe fondul unui accident vascular cerebral pe care medicul l-ar fi suferit în timpul operaţiei.
În 2005, medicii i-au reconstruit pacientului organul genital.
În 2008, Naum Ciomu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la un an închisoare cu suspendare pentru vătămare corporală şi la plata în solidar cu spitalul Panduri a unor daune morale de 500.000 de euro pacientului pe care l-a mutilat.
Important de menţionat că daunele au fost achitate de Primăria Capitalei, care prin Spitalul Foişor, s-a întors împotriva lui Ciomu în instanţă.

Instanţa a decis că acesta poate fi executat silit.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro