Norme Coca 2023 - 2024

Apendicita acută este provocată, de obicei, de un blocaj la nivelul intestinului, care duce la inflamarea apendicelui.. Singurul tratament este apedicectomia – intervenţia chirurgicală prin care este îndepărtat apendicele -, numită popular „operaţie de apendicită”. Iată, explicată concis de un medic, modul în care se desfăşoară această operaţie.

Simptomele apendicitei sunt durerile abdominale, febra şi mărirea numărului de globule albe din sânge. Deoarece există riscul ca apendicele inflamat să se rupă, revărsând în cavitatea abdominală conţinutul plin de bacterii intestinale – complicaţie care poate fi fatală -, în cazul diagnosticării unei apendicite se recurge rapid la îndepărtarea chirurgicală a apendicelui.

Astăzi, această operaţie este una de rutină şi se face, de obicei, laparoscopic, adică fără a deschide abdomenul printr-o incizie mare, ci introducând instrumentele chirurgicale şi mijlocul de vizualizare – laparoscopul, echipat cu o cameră video miniaturală – prin incizii mici, care se vindecă mai repede şi prezintă un risc mai mic de infecţie.

Chirurgul va practica în peretele abdomenului  3 astfel de incizii şi va pompa apoi dioxid de carbon în cavitatea abdominală, pentru a umfla abdomenul, ceea ce permite o vizualizare mai clară a organelor şi mai multă libertate de manevră. Prin una dintre incizii va introduce laparoscopul, cu ajutorul căruia va vedea apendicele; prin celelalte două, vor fi introduse instrumentele chirurgicale, cu ajutorul cărora apendicele este tăiat şi îndepărtat din abdomen.

Apoi, cavitatea abdminală este spălată cu ser fiziologic steril, şi după aspirarea acestuia şi eliminarea dioxidului de carbon, inciziile sunt suturate.

O operaţie de apendicită necomplicată durează, de obicei, 20-30 de minute, iar pacientul ăşi poate relua activitatea obişnuită după 1-2 săptămâni.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro