Norme Coca 2023 - 2024

Fostul şef al CNAS, Lucian Duţă, a dezvăluit, într-o intervenţie telefonică la "JOCURI DE PUTERE", că în sistemul sanitar din România se înregistrează fraude, anual, de 300-400 de milioane de euro. Dezvăluirea vine după ce cantităţi foarte mari de medicamente scumpe, laptopuri, calculatoare şi documente privind sejururi au fost ridicate de anchetatori în urma percheziţiilor făcute marţi la companii farmaceutice, spitale şi clinici de oncologie.

"Se prescriu medicamente mai scumpe, în condiţiile în care se pot folosi şi medicamente mai ieftine ca să tratăm aceeaşi boală, ceea ce înseamnă că economisim bani pentru alţi pacienţi care sunt bolnavi. Este un fenomen care a fost semnalat în 2010, pe vremea mandatului meu. stăzi, datorită sistemelor informatice, asistăm la dovada publică că ceea ce semnalam în urmă cu aproape 6 ani este adevărat. Prescrierea unor medicamente mai scumpe văduveşte ceilalţi bolnavi de un tratament, iar lucrurile acestea se întâmplă pentru că statul român nu are curajul să-şi impună punctul de vedere în faţa unor anumite grupuri de interese, numite mafia medicală.

Niciun ministru nu a avut curajul să-şi impună punctul de vedere şi să impună acele protocoale terapeutice care obligă medicul să folosească tratamentul cel mai eficient, dar şi cu cele mai mici costuri. Cei care au fost contra folosirii acestor protocoale terapeutice nu au fost doctorii, ci vârfurile sistemului medical, anumite vârfuri din sistemul medical au profitat şi astăzi constatăm că este vorba de 16 doctori. În realitate noi vorbim, şi am semnalat lucrul acesta de ani de zile, vorbim de fraude de 300-400 de milioane de euro anual, pentru că nu a existat niciun mijloc de control al prescrierilor false. Cel mai mare scandal de anul acesta a fost legat de cardul de sănătate pentru că foarte mulţi s-au opus. Iar, dacă ne ducem de partea cealaltă a baricadei, observăm întârzierea pe care Guvernul Ponta a făcut-o. Cardul de sănătate era gata şi în mai 2012. Din motive politice, s-a dus în 2015. Bine că funcţionează, este un câştig pentru România. Efectele se vor vedea pe măsura implementărilor. Nu uitaţi că după prima lună de folosire a cardului, economiile au fost de 100 de milioane lei, din declaraţiile oficiale ale ministrului. Înmulţiţi cu 12 luni şi veţi vedea că fraudele acolo sunt de 300-400 de milioane de euro pe an. Lobby-ul firmelor de medicamente este extrem de puternic în toată lumea. Este evident că firmele de medicamente scot profit. Sistemul de sănătate din România este singurul din Europa care nu poate face arietate, datorită taxei de clawback. De când am introdus taxa clawback, statul român a câştigat.", a spus Lucian Duţă

SURSE: 11 companii importante din domeniul farmaceutic, implicate în dosarul recompensării medicilor

Vasile Barbu, preşedinte ANPP, a dezvăluit în direct la emisiunea JOCURI DE PUTERE, de la REALITATEA TV că sistemul SIUI arată activitatea fiecărui medic în parte.

"Protocoalele terapeutice au variante în funcţie de pacient, de tipul bolii şi în funcţie de alte criterii. Nu trebuie să dirijăm schema terapeutică pe maxima de costuri şi acolo există acele portiţe pe care le au medicii. Nu respectă cu adevărat protocolul în profunzime, nu ţine cont de latura economică a actului medical. Asta se întâmplă nu numai pe medicamente, ci şi pe laboratoare, imagistică, consultaţiile clinice, nu se aleg scheme scurte cu costuri mici.

Sistemul unic informatic, acel SIUI, scoate de câţiva ani de zile rapoarte foarte amănunţite.

Fiecare medic are un cod de parafe, este în evidenţa SIUI-ului, are semnătură electronică, îşi asumă ceea ce înregistrează în SIUI, acolo sunt menţionate şi variantele, pe cod de boală. La ora actuală, preşedinte CNAS, Vasile Ciurchea vă poate da orice raport, pe orice situaţie", a spus Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Sponsorizările primite de medici nu sunt secrete. Unde putem vedea ce au primit de la producători

Conform anchetatorilor, firmele de medicamente vizate în cauză sunt suspectate au oferit unor medici din cadrul unor spitale din judeţele Mureş, Sălaj, Sibiu, Bistriţa-Năsăud şi Cluj achitarea cheltuielilor la diverse simpozioane şi congrese internaţionale, acoperind şi cheltuieli personale ale acestora, excursii în mai multe ţări, bunuri, foloase şi alte servicii, condiţionându-le de prescrierea medicamentelor pe care le produc sau pe care le distribuie şi optând pentru medicamentele mai scumpe, în locul celor generice, echivalente, care au aceeaşi compoziţie chimică şi acelaşi efect terapeutic, dar sunt mai ieftine.

Potrivit surselor citate, în aceste activităţi ar fi fost implicaţi 16 medici, şefi ai clinicilor şi secţiilor de oncologie, medici specialişti oncologi, coordonatori şi responsabili ai Programului Naţional de Sănătate, subprogramul Oncologie, inclusiv un preşedinte al Comisiei de Oncologie şi un inspector de la DSP Mureş care controlează farmacii.

Cantități mari de pastile, găsite de procurorii DNA la cabinetele unor medici

Medicamentele au fost găsite la cabinetele unor medici vizați de această anchetă a DNA. Sursele au precizat că unele erau foarte scumpe - de exemplu, o fiolă ar costa 20.000 de lei.

Medicii care prescriau preferenţial anumite medicamente ar fi fost recompensaţi de producătorii de medicamente cu excursii şi vacanţe în Franţa, Canada şi SUA, numai în 2014 o firmă plătind unui operator de turism peste 4,1 mil.lei, care reprezenta "mită mascată" pentru doctori, au spus sursele citate.

Din datele şi probele de la dosar ar rezulta că unele firme de medicamente alocau sume mari pentru aceste tipuri de "sponsorizări". Astfel, în 2014, o firmă de medicamente a achitat peste 4,1 milioane de lei unui operator de turism, "sponsorizare" care în realitate ar fi fost o "mită mascată", dată medicilor prin reprezentanţii zonali, în funcţie de vânzările realizate după prescrierea anumitor medicamente.

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro