Norme Coca 2023 - 2024

Cel mai performant aparat de radioterapie din România, de origine americană, al treilea din Europa de Est de acest fel, a fost pus în funcțiune la Spitalul Clinic Județean din Sibiu, într-un centru nou de Radioterapie, care aparține Clinicii Polisano, cea care a investit 3,8 milioane de euro în dotarea de ultimă generație, au anunțat miercuri, într-o conferință de presă, conducerile celor două spitale, cel public și cel privat.

Foto: (c) Isabela Paulescu/AGERPRES FLUX

Noul aparat a fost cumpărat de o clinică privată și funcționează în cel mai mare spital public din județul Sibiu, datorită unui parteneriat între cele două unități din domeniul sănătății.

Pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au prioritate la radioterapia centrului Polisano, pe zi fiind posibile 30 de ședințe de radioterapie gratuite pentru pacienți, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, a anunțat directorul spitalului, Vasile Spinean. La noul centru de Radioterapie sunt așteptați pacienți nu doar din județul Sibiu, ci și din Vâlcea, Brașov, Alba și Hunedoara.

"Cert este că adresabilitatea va fi foarte mare, că și așteptările au fost foarte mari în egală măsură pentru pacienții din Sibiu și pentru cei din Alba, Hunedoara, chiar și o parte din Brașov și Vâlcea, care vor veni să facă tratamentele aici. Tratamentele vor fi gratuite pentru toți bolnavii care vor avea nevoie de ele, cu prioritate pentru pacienții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru că spitalul a pus la dispoziție acest spațiu. Pacienții Spitalului Clinic Județean nu vor plăti nicio taxă către Clinica Polisano, partenerul nostru", a explicat miercuri, directorul Spinean.

După o pauză de șapte luni, în care bolnavii de cancer din județul Sibiu au fost nevoiți să facă radioterapie în alte județe deoarece la Spitalul Județean de Urgență s-a stricat aparatul vechi, acum au posibilitatea să se trateze cu tehnicile cele mai noi. Unul din principalele avantaje al noului aparat de radioterapie este că nu iradiază țesuturile de risc, cele sănătoase.

Isabela Paulescu/AGERPRES FLUX

"Acceleratorul se rotește 360 de grade în jurul pacientului. (...) organele de risc, țesuturile pe care nu vrem să le iradiem, pot fi scoase din câmpul de iradiere, astfel mărim doza în formațiunea tumorală și reușim să salvăm celelalte țesuturi. Este o tehnică nouă. Am trecut de la un aparat care era din anii 1980, la un aparat din 2014. Deci saltul este foarte mare. Avem experiență de 20 de ani", a explicat medicul radioterapeut, Ștefan Moga.

Potrivit acestuia, 70 % din bolnavii de cancer au nevoie de radioterapie. Unii au nevoie doar de o ședintă, alții chiar și de 33 de ședințe de radioterapie, motiv pentru care acest aparat deși este foarte scump, de câteva milioane de euro, este considerat o investiție foarte bună pentru Clinica Polisano, fiind cea mai ieftină terapie pentru bolnavul de cancer.

Pacienții care vin de la Clinica Polisano, o clinică privată, sunt nevoiți să plătească consultația înainte de radioterapie. Dacă sunt asigurați, beneficiază de gratuitate la Radioterapie. Dacă nu sunt asigurați, vor achita 640 de lei pentru o singură ședință de radioterapie în noul centru, a anunțat medicul Ștefan Moga.

Noul centru de Radioterapie va funcționa de luni până vineri, între orele 08.00 — 20.00, în primele trei luni aici urmând să se facă 30 de ședințe pe zi.

Acceleratorul liniar de particule Tomotherapy și computerul tomograf pentru planning, dotare în valoare de aproape 3,8 milioane de euro din noul centru de Radioterapie Polisano, au fost ultimele achiziții făcute de Ilie Vonica, omul de afaceri sibian, care s-a sinucis după ce soția sa a fost arestată, ca urmare a scandalului cu rețetele false, conform lui Victor Palada, directorul general al Clinicii Polisano.

AGERPRES/(A,AS—autor: Isabela Paulescu, editor: Diana Dumitru)

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro