Norme Coca 2023 - 2024

Un prim pacient a fost tratat în Marea Britanie în cadrul unui studiu de pionierat referitor la un nou tratament derivat din celulele embrionare stem destinat pacienților cu o afecțiune care poate provoca orbirea, informează agenția Reuters.
Specialiștii de la Moorfields Eye Hospital din Londra au declarat că operația, descrisă ca fiind "de succes", a fost prima din 10 planificate pentru participanții la studiul despre tratamentul pentru degenerescența maculară în varianta "umedă", legată de vârstă. Studiul va testa siguranța și eficacitatea transplanturilor de celule oculare cunoscute sub numele de celule epiteliale pigmentare retiniene, care au fost derivate din celule stem embrionare.

Celulele stem sunt celule principale ale organismului, sursa tuturor celorlalte celule. Oamenii de știință care susțin utilizarea celulelor stem embrionare consideră că acestea ar putea transforma medicina, furnizând tratamente împotriva orbirii, diabetului juvenil sau vătămărilor grave. Dar criticii obiectează că acestea sunt recoltate de la embrionii umani, notează Reuters. Acest studiu implică introducerea chirurgicală a unui plasture special creat, în spatele retinei, pentru a oferi celulelor tratate posibilitatea să le înlocuiască pe cele bolnave, din partea din spate a ochiului.

Prima operație a fost efectuată cu succes pe un pacient luna trecuta, a anunțat, marți, Moorfields Eye Hospital printr-o declarație adăugând că "nu au existat complicații până în prezent". Pacientul dorește să rămână anonim, dar speranța echipei este ca operația să aibă drept rezultat recuperarea vizuală inițială a pacientului, a adăugat sursa citată. Chirurgul Lyndon Da Cruz, care efectuează operații pe retină, și-a exprimat speranța că mulți pacienți vor beneficia pe viitor de transplantul unor astfel de celule.

Degenerescența maculară duce în țările dezvoltate, în aproape 50 la sută dintre cazuri, la orbire sau la pierderea vederii. Aceasta afectează de obicei persoanele în vârstă de peste 50 de ani și se manifestă în două forme, umedă și uscată. Forma umedă, care este mai puțin frecventă decât cea uscată, este, în general, cauzată de vase de sânge anormale care lasă să curgă lichid sau sânge într-o regiune din centrul retinei.

Acest studiu este parte a proiectului 'The London Project to Cure Blindness ' ��" un parteneriat între Moorfields Eye Hospital, University College din Londra (UCL), Institute of Ophthalmology și Britain's National Institute for Health Research. Gigantul farmaceutic american Pfizer s-a alăturat și el proiectului în anul 2009.

Chris Mason, profesor de medicină regenerativă de la UCL, a declarat că studiul este important atât ca pas potențial către vindecarea cauzei majore de orbire, cât și ca o modalitate de aprofundare a înțelegerii utilizării celulelor stem embrionare în astfel de tratamente.

În cazul în care studiile cu privire la degenerescența maculară se vor dovedi de succes, va fi posibil ca terapia cu celule stem embrionare pentru această afecțiune să devină accesibilă pe scară largă, a mai spus Chris Mason, citat de Reuters. 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro