Norme Coca 2023 - 2024

Celulele stem embrionare, responsabile de producerea fiecărui tip de celule si tesuturi specializate ale organismului uman, ar fi dobândit această capacitate de la un vechi virus care odată ce a infectat organismul strămosilor nostri s-a copiat în ADN-ul acestora si apoi s-a transmis de-a lungul generatiilor, conform unui nou studiu, informează luni revista The Verge.

Conform National Geographic, această descoperire poate conduce la obtinerea unor tratamente mai eficiente împotriva diabetului, a sclerozei multiple si a maladiei Parkinson, printre altele.

Noul studiu, publicat în ultimul număr al revistei Nature Structural & Molecular Biology, oferă informatii despre caracterul pluripotent al celulelor stem — abilitatea lor de a se specializa în orice alt tip de celulă sau tesut din organismul uman. Autorii studiului sustin că un virus străvechi, din subfamilia retrovirusurilor umane endogene H sau HERV-H, a jucat un rol esential în dobândirea acestui caracter pluripotent.

Organismele retrovirale actionează prin inserarea propriului ADN în celula gazdă, care apoi produce copii ale retrovirusului. Atunci când retrovirusurile infectează, spre exemplu, sperma sau ovulele, acest ADN viral poate fi transmis urmasilor. Aproximativ 8% din ADN-ul uman ar fi mostenit de la astfel de corpuri retrovirale endogene.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au inoculat în organisme virale din subfamilia HERV-H fragmente de ARN pentru a le incapacita. În urma acestui experiment, ei au observat că celulele gazdă nu mai produceau o serie de proteine asociate pluripotentei.

National Geographic notează că animalele non-primate au dezvoltat forme de pluripotentă fără actiunea virusurilor HERV-H. Concluziile studiului sugerează însă că, în cazuri rare, organismele pot recruta ADN de provenientă virală pentru a evolua mai eficient.

După cum a declarat pentru National Geographic unul dintre autorii studiului, Guillaume Bourque, de la Universitatea McGill University: "Acest proces evolutiv simbiont poate să se desfăsoare mai rapid decât asteptarea producerii unor mutatii aleatoare în speranta că se va ajunge la ceva functional".

AGERPRES/(AS — editor: Codrut Bălu)

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro