Norme Coca 2023 - 2024

Prefectul județului Vâlcea, Florian Marian, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că ideea înființării unui Centru Medical de Permanență în cartierul Ostroveni, s-a lovit de un zid, în momentul în care medicii de familie din Vâlcea au refuzat să se implice în acest proiect.

Autor    Sursa  voceavalcii.ro

Încă de la începutul anului 2017, primarul Mircia Gutău a găsit soluția, prin preluarea internatului de la Liceul Ferdinand din Râmnicu Vâlcea, din cartierul Ostroveni, şi să-l transforme într-un Centru de primiri urgenţe uşoare. Iniţiativa primarului vizează decongestionarea de la UPU Vâlcea, iar noul centru ar putea funcţiona la parterul internatului liceului Ferdinand. Proiectul va fi realizat în colaborare cu Consiliul Judeţean Vâlcea.

În opinia prefectului de Vâlcea, proiectul este blocat de refuzul medicilor de familie.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro