Norme Coca 2023 - 2024

Experţii de la Universitatea California din Berkeley au realizat un algoritm prin care pot să afle ce anume spun oamenii în gând.

Sistemul interpretează activitatea cerebrală. Oamenii  de ştiinţă au observat că atunci când o persoană vorbeşte cu voce tare sau când spune ceva în gând se activează aceeaşi zonă cerebrală.

Pentru studiu, cercetătorii au măsurat activitatea neuronilor unor pacienţi epileptici, care erau operaţi pe creier. Au amplasat electrozi pe suprafaţa creierului acestora şi au monitorizat activitatea ceberală. În timpul experimentului, pacienţii citeau ceva cu voce tare şi apoi în gând.

Semnalele neuronale observate în timpul vorbirii cu voce tare (sus) şi în gând (jos)    Semnalele neuronale observate în timpul vorbirii cu voce tare (sus) şi în gând (jos)

Ulterior, cu ajutorul unui algoritm, cercetătorii au aflat ce pattern neuronal corespunde cu fiecare cuvânt, astfel că au putut descifra şi textul citit de pacienţi în gând. E ca şi când ar traduce cuvinte din altă limbă.

Acelaşi algoritm poate fi folosit pentru a afla ce muzică ascultă o persoană. Din păcate, sistemul nu este însă destul de avansat pentru a putea ajuta persoanele paralizate, care nu pot să comunice în mod normal.

Dar Brian Pasley, coordonatorul studiului, este convins că pe viitor acest lucru va fi posibil.

Rezultatul studiului a fost publicat în Frontiers in Neuroengineering.

Sursa: IFL Science

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro