Norme Coca 2023 - 2024

Cercetătorii din Rusia au creat trei vaccinuri împotriva virusului Ebola care vor fi finalizate în şase luni. Anunțul a fost făcut, sâmbătă, de ministrul rus al Sănătăţii Veronika Skvorţova, informează Mediafax.

Epidemia de febră hemoragică, care s-a răspândit din Guineea, de la sfârşitul lui decembrie 2013, s-a soldat cu 4.033 de morţi până la 8 octombrie, potrivit ultimului bilanţ prezentat de OMS. În total, 8.399 de persoane au fost infectate, în şapte ţări.

În contextul în care panoplia medicamentelor antivirale experimentale creşte, OMS a anunţat că există două vaccinuri "promiţătoare", unul dezvoltat de către firma britanică GlaxoSmithKline (GSK), iar celălalt de către Agenţia pentru Sănătate Publică din Canada, la Winnipeg, a cărui licenţă de comercializare este deţinută de către societatea americană NewLink Genetics.

Teste clinice cu vaccinul firmei GSK au început recent în Mali, o ţară africană limitrofă Guineei.

OMS speră să aibă primele rezultate ale testelor cu aceste două vaccinuri în noiembrie-decembrie, iar faza a doua a testării (care permite evaluarea eficienţei vaccinului) să înceapă în ţările afectate încă din ianuarie-februarie.

Boala se manifestă prin hemoragii, vomă şi diaree. Rata mortalităţii este cuprinsă între 25 şi 90% şi nu există un vaccin omologat. Virusul se transmite prin contact direct cu sângele, lichide biologice sau ţesuturile persoanelor sau animalelor infectate.

Rusia, care nu a anunţat niciun caz de infecţie pe teritoriul său, a trimis la sfârşitul lui august virusologi şi un laborator mobil în Guineea, să ajute în lupta împotriva epidemiei.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro