Următoarea dată când te vei înfuria, aruncă o privire în oglindă. Vezi sprâncenele coborâte, buzele subțiate și nările lărgite? Sunt aspecte care caracterizează ceea ce oamenii de știință sociali numesc „fața furioasă” și pare să facă parte din biologia noastră de bază.

Acum, cercetătorii de la UC Santa Barvara și Universitatea Griffith, din Australia, au identificat avantajele funcționale ce au determinat evoluția modului în care arată fața furioasă.

„Expresia este universală, în toate culturile, chiar și copiii orbi din naștere fac aceeași față fără să o fi văzut vreodată”, a declarat coordonatoarea studiului, Aaron Sell, lector la Școala de Criminologie de la Univ. Griffith.

Exprimarea furiei implică șapte grupuri musculare distincte care se contractă într-o manieră stereotipică. Oamenii de știință au vrut să înțeleagă de ce evoluția a ales aceste contracții musculare pentru a semnaliza stadiul emoțional al furiei.

Cercetarea curentă face parte dintr-un set mai mare de studii care examinează funcția evolutivă a furiei. „Cercetările noastre anterioare au arătat că furia a evoluat pentru a motiva un comporament de negociere eficient în timpul conflictelor de interese”, spune Sell.

Cu cât un individ poate face mai mult rău, notează Leda Cosmider, cu atât are mai multă putere de negociere. Cosmides, profesoară de psihologie la UCSB, este coautoare a studiului, alături de John Tooby, profesor de antropologie la UCSB.

„Acest principiu general de negociere prin amenințare se aplică și la oameni”, spune Tooby. „În studii precedente am putut confirma predicțiile că bărbații mai puternici se enervează mai repede, se luptă mai des, se simt îndreptățiți mai mult la tratamente inegale, rezolvă conflicte pentru a fi mai mult în favoarea lor și susțin mai des soluțiile militare decât bărbații care sunt mai puțin puternici fizic”.

Începând de la ipoteza că furia este o emoție de negociere, cercetătorii au considerat că primul pas este comunicarea către cealaltă parte că evenimentul care a declanșat furia nu este acceptabil și conflictul nu se va sfârși până când un acord implicit nu va fi atins. Acesta, spun ei, este motivul pentru care emoția furiei are o expresie facială asociată. „Dar fața furioasă nu numai că semnalizează apariția unui conflict”, spune Sell.

„Orice afișare facială distinctă ar putea face asta. Am avut ipoteza că fața furioasă și-a evoluat forma specifică pentru că livrează ceva mai mult pentru cel care o exprimă: fiecare element este proiectat pentru a ajuta la intimidarea altora făcând individul furios să pară mai capabil de a face rău dacă nu i se face pe plac”.

Pentru strămoșii noștri, notează Cosmides, forța mai mare în partea superioară a corpului a dus la o abilitate mai mare de a face rău; deci ipoteza era că fața furioasă ar trebui să facă peroana respectivă să pară mai puternică.

Folosind fețe generate pe computer, oamenii de știință au demonstrat că fiecare dintre componentele individuale ale feței furioase făceau persoanele generate digital să pară mai puternice. De exemplu, cea mai comună caracteristică a feței furioase sunt sprâncenele coborâte. Cercetătorii au realizat o imagine digitală a unei fețe umane obișnuite, iar apoi au modificat-o în două moduri: o fotografie arăta sprâncenele coborâte, cealaltă fiind cu sprâncenele ridicate. „Numai prin această diferență, nicio față nu părea «furioasă»”, a spus Sell. „Dar când aceste două fețe au fost arătate subiecților, aceștia au raportat că fața cu sprâncene coborâte părea că aparținea unui om mai puternic din punct de vedere fizic”.

Experimentul a fost repetat, pe rând, cu fiecare componentă majoră specifică feței furioase clasice – oasele obrajilor ridicate, buzele îngustate și scoase în afară, gura ridicată (ca formă de sfidare), nările lărgite și bărbia scoasă în afară și ridicată. După cum a fost prezis, prezența în sine a oricărei contracții musculare i-a făcut pe observatori să considere că persoana respectivă este mai puternică din punct de vedere fizic.

„Cercetările noastre precedente au arătat că oamenii sunt excepțional de buni la evaluarea abilității de luptă doar prin observarea feței cuiva”, a declarat Sell. „Din moment ce oamenii care sunt judecați a fi mai puternici obțin ce doresc mai des, cercetătorii au concluzionat că explicația pentru evoluția formei feței umane înfuriate este suprinzător de ușoară – este o afișare a amenințării”.

Aceste afișări – asemenea celor ale altor animale – sunt compuse din exagerări ale indiciilor ale abilității de luptă, continuă Sell. „Deci un bărbat își va umfla pieptul, va sta drept și își va modifica fața pentru a părea că este mai puternic. Funcția feței înfuriate este intimidarea”, a adăugat Cosmides, „la fel ca o broască ce se va umfla sau un babuin care își va arăta caninii”.

După cum a explicat Tooby, „are sens de ce evoluția a selectat această anumită afișare facială pentru a apărea odată cu furia. Furia este declanșată de refuzul de a accepta situația, iar fața imediat se organizează pentru a arăta celeilalte părți costurile refuzului de a face situația mai acceptabilă. Ce este mai plăcut la aceste rezultate este că nicio caracteristică a feței înfuriate nu pare să fie arbitrară; toate livrează același mesaj”.

Conform lui Sell, cercetătorii știu că acest lucru este adevărat pentru că fiecare din cele șapte componente are același efect. „În analiza finală, poți considera fața înfuriată ca fiind o constelație de caracteristici, fiecare făcându-te să pari mai înspăimântător”.

Sursa: Medical Xpress