Norme Coca 2023 - 2024

Cercetătorii chinezi au deja cea mai mare fabrică de clonare din lume ce posedă tehnologie suficient de avansată pentru a clona un om. Unica reţinere a lor este frica de opinia publică.

Boyalife Group, împreună cu partenerii săi, construiesc o centrală gigantică în cel mai nordic port din Tianjin, care are drept scop producţia aprozimativ a unui milion de vaci clonate pe an până în 2020. Vacile sunt doar un pas în ambiţiile lui Xu Xiaochun, directorul executiv al companiei.
Compania chineză Boyalife Group, în parteneriat cu compania sud-coreeană – Sooam şi Academia Chineză de Ştiinţă, lucrează deja la îmbunătăţirea clonării primatelor în scopul utilizării acestora în experimente ştiinţifice pentru cercetarea diferitor maladii. Trecerea rapidă de la clonarea primatelor la clonarea oamenilor a stârnit o serie de controverse morale şi etice. “Firma nu s-a angajat, în prezent, în activităţi de clonare umană, fiindcă acestea ar putea solicita să fie "auto-oprite", din cauza unor posibile reacţii adverse”, a declarat  Xu Xiaochun.
Conform afirmaţiei lui Xu, care se referă şi la modificarea opiniilor despre homosexualitate, valorile sociale se pot schimba, sugerând că oamenii ar putea avea mai multe opţiuni cu privire la propria lor reproducere. "În prezent, singura modalitate de a avea un copil este ca acesta să se nască de la o mamă şi un tată. Poate că, în viitor, vor fi trei opţiuni în loc de una. Copilul să se nască 50 la 50 din mamă şi din tată sau să existe posibilitatea de a alege genetic 100 % din tată sau 100 % din mamă. Aceasta este doar o alegere", afirmă Xu.
  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro