Norme Coca 2023 - 2024
Blocarea angajărilor din spitale a determinat mai multe unităţi sanitare să apeleze la anumite trucuri pentru a putea face faţă deficitului de personal medical
Medicii şi asistenţii medicali sunt "angajaţi" cu contract civil (PFI/PFA), în locul contractului individual de muncă
Blocarea posturilor a condus şi la "voluntariatul forţat", care afectează toate categoriile de personal medical, cu un accent mai ales în cazul asistenţilor 

Blocarea angajărilor în spitale a determinat mai multe unităţi sanitare să apeleze la anumite trucuri pentru a putea face faţă deficitului cronic de personal medical: "angajarea" medicilor şi a asistenţilor medicali cu contract civil sau voluntariatul forţat.
Sindicatul Solidaritatea Sanitară arată, într-un comunicat de presă, că deficitul cronic de personal din spitalele publice a generat deja o nouă anormalitate: angajarea medicilor şi a asistenţilor medicali cu contract civil (PFI/PFA), în locul contractului individual de muncă. "Încercând să salveze spitalele de la închidere din cauza lipsei de personal, în condiţiile blocării angajărilor în sistemul public de sănătate, managerii recurg din ce în ce mai des la încheierea unor contracte civile cu medicii şi asistentele medicale, "ocolind" astfel prevederile legale care protejează munca salariată", explică reprezentanţii sindicatului.
Totuşi, contractarea asistenţilor medicali şi a medicilor cu contract civil, PFI sau PFA în unităţile sanitare publice afectează atât bugetul asigurărilor sociale de sănătate (prin diminuarea contribuţiilor la sănătate a celor care-şi desfăşoară activitatea în aceste condiţii), cât şi bugetul asigurărilor sociale.
În plus, asistenţii medicali şi medicii angajaţi civil sunt lipsiţi de protecţia socială generată de calitatea de angajat. "Ne pronunţăm în mod categoric pentru susţinerea muncii salariate în sistemul sanitar public, respingând formele de contractare civilă ce încalcă prevederile legale şi interesele publice", explică "Solidaritatea Sindicală".

Voluntariatul a atins cote alarmante

Potrivit sursei citate, o altă situaţie anormală o constituie voluntariatul, care a atins şi el cote alarmante. "Cu o incidenţă mare mai ales în rândul asistenţilor medicali, voluntariatul arată disperarea unor absolvenţi dispuşi să lucreze chiar şi ani de zile fără a fi plătiţi, sperând ca în felul acesta să poată ocupa un post, sau cel puţin să dobândească experienţa necesară pentru a putea pleca la muncă în străinătate", explică reprezentanţii sindicatului.
Această formă de voluntariat indică unul dintre paradoxurile în care se zbate sistemul sanitar românesc: deşi avem un deficit sever de personal în sistemul sanitar public datorat migraţiei, porţile spitalelor sunt închise pentru noii absolvenţi.
Blocarea angajărilor a condus, de asemenea, la "voluntariatul forţat", care afectează toate categoriile de personal medical, cu un accent sever mai ales în cazul asistenţilor medicali. Concret, salariaţii ajung să lucreze numeroase ore suplimentare neplătite în fiecare lună, cumulând în ultimii ani chiar şi câteva mii de asemenea ore.
"Situaţia este cu atât mai dramatică cu cât în multe cazuri salariaţii nici măcar nu sunt pontaţi pentru orele suplimentare efectuate, ajungând astfel nişte "umbre" ce asigură funcţionarea sistemului sanitar. Statutul lor de "umbre ale sistemului" este generat atât de volumul semnificativ al muncii nepontate şi neplătite, cât şi de încărcarea continuă cu sarcini de serviciu, ambele generând epuizare", afirmă sindicatul.

Bănicioiu spune că a găsit soluţia pentru exodul medicilor

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat, vineri, la Suceava, că este de acord cu acordarea unui spor de fidelitate pentru medicii care "îşi dovedesc eficienţa şi răspund tuturor provocărilor", un astfel de stimulent fiind inclus în proiectul legii ce vizează creşterea veniturilor medicilor, potrivit Mediafax. "Este practic vorba de o modificare a statutului medicului ce presupune de la măriri de venituri, adică tot ceea ce au propus de-a lungul timpului, acum se iau în considerare. Dânşii, împreună cu noi, lucrăm la forma finală. Momentan este doar un draft în care se mai adaugă şi propuneri venite din partea managerilor de spitale, iar ca termen de finalizare am dat în vara acestui an", a spus Bănicioiu.
El a precizat că, încă de săptămâna trecută, s-a început lucrul la un proiect de lege şi speră ca până în iunie să fie finalizat, iar în toamnă să intre în dezbaterea Parlamentului.
Întrebat dacă prin includerea propunerilor avansate de Colegiul Medicilor în viitorul proiect de lege s-ar putea stopa exodul medicilor români, Bănicioiu a spus că "ar putea fi aceasta o soluţie". "Dincolo de partea salarială, să ştiţi că este foarte important şi mediul în care medicii lucrează. Un medic este mult mai mulţumit să lucreze într-o unitate sanitară unde are cu ce lucra", a spus Bănicioiu.

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro