Norme Coca 2023 - 2024

Rezultate dezastruoase la concursul pentru şefia caselor judeţene de sănătate. Mai exact, niciunul din candidaţi nu a reuşit să obţină punctajul de promovare. Iniţial, la concurs s-au înscris 47 de candidaţi, însă doar 32 au participat la proba scrisă a examenului. Dintre aceştia, 28 ocupă în prezent funcţia de director interimar în cadrul caselor judeţene de sănătate. Data unui nou concurs urmează să fie anunţată în curând, spun oficialii CNAS.

„La întâlnirea de bilanţ de la finalul anului trecut cu preşedintii-directori generali  numiţi cu delegare să exercite mandatul până la organizarea concursului, i-am atenţionat şi i-am rugat să transmită tuturor celor care doresc să candideze pentru această funcţie să trateze cu seriozitate acest examen. Candidaţii au avut la dispoziţie bibliografia pentru examen din data de 5 februarie 2016”, a declarat, pentru „Adevărul”, Vasile Ciurchea, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Vom analiza situaţia pentru fiecare casă în parte şi vom decide cu cine putem continua şi cu cine nu”, a mai spus oficialul. Acesta a precizat că la examenul din 2 martie au fost depuse 54 de dosare, dintre care şapte au fost respinse la selecţie pe motiv că nu îndeplineau condiţiile de participare în concurs. Din cei 47 de candidaţi acceptaţi să susţină examenul, la concurs s-au prezentat 32 de candidaţi şi 15 au fost absenţi. Medicul a explicat că pentru a promova, candidaţii erau nevoiţi să obţină 70 de puncte din 100. „Niciunul nu a obţinut acest punctaj”, a continuat oficialul.

Preşedintele CNAS a arătat şi care a fost motivul pentru care în luna septembrie anul trecut toţi şefii de case judeţe au fost suspendaţi din funcţie.

„S-au modifcat indicatorii de performanţă, iar legislaţia în vigoare arată că dacă se modifică mai mult de 50% din ei este necesară organizarea unui nou concurs”, a completat Vasile Ciurchea. De ce a crescut numărul indicatorilor de performanţă În urma actualizării indicatorilor de performanţă, contractele de management ale preşedinţilor-directori generali ai caselor judeţene de asigurări de sănătate au încetat în data de 30 septembrie 2015.

Astfel, până la organizarea concursurilor de ocupare a acestor funcţii, au fost numiţi preşedinţi-directori generali interimari, persoane care îndeplinesc condiţiile necesare pentru această funcţie. Modificarea, în proporţie de peste 50%, a indicatorilor de performanţă generali şi specifici şi a cerinţelor specifice postului de preşedinte-director general s-a realizat ţinând cont de actualele obiective ale sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Actualizarea indicatorilor s-a realizat cu precădere ţinând cont de gradul actual de informatizare a sistemului asigurărilor sociale  de sănătate. Introducerea cardului naţional de sănătate dă o nouă dimensiune activităţii caselor de asigurări de sănătate din punct de vedere al monitorizării, evaluării, validării şi decontării serviciilor medicale”, arată CNAS. „Creşterea responsabilităţii şi a transparenţei în utilizarea eficientă a fondurilor din sistem, precum şi a  disciplinei contractuale şi financiare, sunt alte priorităţi transpuse în actualii indicatori de performanţă. Totodată, se urmăreşte responsabilizarea preşedinţilor-directori generali, manageri locali ai sistemului public de sănătate, prin operaţionalizarea şi cuantificarea mai clară şi obiectivă a rezultatelor activităţii lor. Astfel, numărul indicatorilor de performanţă a crescut de la 65 la 111”, mai notează instituţia.

Puteţi vizualiza AICI rezultatele obţinute de candidaţi.

Sursa

 

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro