Norme Coca 2023 - 2024

CAS-Iasi

Actualul director interimar nu îndeplineşte condiţiile obligatorii. Înscrierile la concursul pentru care nu este niciun candidat s-au putut face până pe 19 februarie.

Nu se găseşte omul potrivit pentru postul de la preşedinte-director ge­neral al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Iaşi. Potrivit unor surse din sistem, una dintre persoanele care ar îndeplini cerinţele obligatorii ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) este medicul ieşean Vasile Cepoi, pre­şedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii. Acesta însă a declarat pentru „Ziarul de Iaşi“ că nu s-a înscris pentru funcţia men­ţionată, ultima zi de înscrieri fiind 19 februarie.

Potrivit aceloraşi surse, sin­gura persoană interesată de aceas­tă funcţie de conducere, ec. Robert Dâncă, preşedintele interimar actual al CJAS, nu s-a înscris pentru concursul organizat de Casa Naţională întrucât nu îndeplineşte una dintre cerinţele obligatorii pe care trebuie să le respecte orice aspirant la funcţia de preşedinte al unei subunităţi judeţene, respectiv cea de vechime de minimum cinci ani pe o funcţie de conducere.

Dâncă ar fi purtat o cores­pondenţă oficială cu CNAS pentru a vedea dacă se poate înscrie în concurs dată fiind experienţa sa pe funcţii de conducere mai mică de cinci ani, însă, pentru că cerinţa este obligatorie, economistul nu s-a mai înscris la concurs. „Nu m-am înscris pentru concursul organizat de CNAS pentru Casa Judeţeană Iaşi“, a declarat ec. Robert Dâncă, preşe­dintele interimar al CJAS Iaşi.

Economistul ocupă funcţia în regim interimar de mai bine de trei ani. Directorul a ajuns la CJAS după o altă perioadă de interimat asigurată de ec. Cristian Lăpuşneanu. Ultimul director al CJAS care a ocupat funcţia prin concurs a fost dr. Iulian Şerban, demis în iulie 2012 de CNAS. De atunci, preşedintele-director CJAS este interimar, ulti­mele două concursuri organizate de CNAS pentru postul de la CJAS Iaşi finalizându-se prin continuarea interimatului.

Primul concurs, organizat de CNAS la începutul lui 2013 pentru ocuparea postului, nu s-a ţinut deoarece nimeni nu şi-a depus candidatura, motiv pentru care a fost prelungit contractul preşedintelui Dâncă.

După aproape un an, CNAS a scos postul iar la concurs, dar atunci singurul candidat, directorul interimar Dâncă, nu s-a mai prezentat pentru susţinerea probelor. Cu toate că economistul a precizat că nu s-a prezentat din motive personale, mai multe voci au susţinut că, de fapt, directorul, membru PNL, nu mai avea susţinerea politică necesară, fiind sfătuit să renunţe, pentru că altfel ar fi pierdut funcţia. Întrucât economistul nu s-a prezentat la concursul din 2014, CNAS a hotărât să-i prelungească iar perioada de interimat.

În octombrie 2015, CNAS a dat un ordin prin care a schimbat peste 50% dintre indicatorii de performanţă pe care trebuie să-i respecte directorii caselor judeţene. Din această cauză, mai mulţi directori ai filialelor judeţene au fost demişi. Chiar şi atunci, la Iaşi, CJAS a rămas tot sub conducerea lui Robert Dâncă.

La începutul lunii, CNAS a anunţat că pe 2 martie organizează concursuri pentru toate posturile de directori generali ai caselor judeţene din teritoriu. Potrivit CNAS, concursurile se vor organiza la sediul instituţiei, în Capitală. Concursul va consta în susţinerea a două probe: una scrisă, care se va susţine pe 2 martie, şi una de interviu, care se va susţine în patru zile lucrătoare de la data primei probe.

 

Sursa

 

 

 

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro